Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat joi, pentru Mediafax, că este deranjat de faptul că toți jucătorii tineri aflați în probe au venit total nepregătiți.
„La reunirea lotului, au venit mai mulți jucători tineri în probe și credeam că măcar unul dintre ei va confirma. Sunt total dezamăgit. N-am făcut altceva decât să-mi pierd timpul cu ei! Tinerii veniți în probe sunt total nepregătiți! Au venit de la echipe care de-abia au terminat campionatul, iar ei efectiv s-au chinuit într-un meci amical”, a spus Leo Grozavu.
Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că îi mai păstrează încă în probe pe jucătorii veniți de la FCM Dorohoi: „Robert Grumezescu, Răzvan Atudorei (foto) și Mihai Bordeianu, de la FCM Dorohoi, mai rămân la noi până sâmbătă, alături de Armand Svichi, venit în probe de la Bucovina Rădăuți. Vreau să-i mai văd și în amcialul cu Sheriff, de la Tiraspol”.
Sursa: Mediafax