Conducerea clubului CSM Râmnicu Vâlcea i-a dat, joi, acordul de transfer la FC Botoșani fundașului de bandă Marius Ionuț Tomozei (25 de ani). Tomi s-a pregătit toată iarna cu moldovenii, a evoluat în amicalele formațiie lui Cristi Pustai, a trecut vizita medicală și a semnat contractul. Conform înțelegerii verbale cu conducerea Botoșaniului și cu jucătorul, managerul general al CSM-ului, Lucian Munteanu, i-a dat joi acordul de transfer lui Tomozei.
„I-am dat actele lui Tomozei, împrumut până la vară, când de altfel jucătorului îi expira contractul cu noi. Timpul va arăta cât de mare este pentru noi pierderea lui. Cu toții suntem mulțumiți de ce am realizat împreună, Tomozei și-a făcut treaba, are un mare merit în clasarea echipei. Îi doresc mult succes la Botoșani și nu se știe niciodată când vom mai colabora. Sunt bucuros că perioada petrecută la noi l-a ajutat să meargă la Liga 1, este un jucător valoros, care, cu timpul, cred că se va impune acolo”, a declarat managerul Lucian Munteanu.
Oficialii vâlceni au sperat până de curând într-o revenire a jucătorului la echipă, în cazul în care nu era oprit de antrenorul Pustai.
De la Botoșani, Marius Tomozei se declară și el încântat de cea de-a doua experiență la Vâlcea, echipă pe care speră să o vadă din vară în Liga 1. „M-am simțit foarte bine la Vâlcea, le doresc multă baftă, să dea Domnul să promoveze în Liga 1. Am plecat eu și Staicu, dar au venit alți jucători de valoare, precum Stoica, Dâlbea sau Artean, care vor fi jucători de bază la CSM”, a spus Tomozei.
Jucătorul a fost „ochit” la televizor, la meciul FC Brașov – CSM Râmnicu Vâlcea, scor 3-2, de către președintele clubului de la Botoșani, Cornel Șfaițer. „Domnul Șfaițer m-a sunat după meciul de la Brașov, m-a întrebat dacă vreau să merg la Botoșani, mi-a zis că mă urmărește, dacă voi juca bine până la finalul turului, mă va lua acolo. Sincer mă bucur că am ajuns la Botoșani, acum trebuie să demonstrez că am valoare să joc și la Liga1”, a povestit fundașul lateral.
În prima parte a sezonului, Marius Tomozei a jucat în 15 meciuri pentru CSM, reușind două goluri. Toți oamenii de fotbal din Vâlcea l-au desemnat ca fiind jucătorul cel mai constant și bun pentru alb-albaștri, atuurile fiind aportul ofensiv foarte bun și faptul că joacă la fel de bine pe ambele benzi ale terenului.
Articol scris de Adi Georgescu