„Tinerețea este cuvântul de ordine”. Farul începe selecțiile pentru formarea lotului

Farul Constanța își propune pentru următorul campionat al Ligii 2 să se axeze și pe mai mulți jucători tineri. A spus-o chiar președintele clubului, Auraș Brașoveanu, într-o intervenție telefonică la radio Sport Total FM. Tinerețea va fi noul cuvânt de ordine la gruparea de pe malul mării.

„S-a demarat o acțiune de selecție privind tinerii jucători din județul Constanța. Vom avea o întâlnire cu domnul Gache și vom stabili calendarul acestor selecții. Am putea spune că tinerețea este cuvântul de ordine. Este singura modalitate de rentabilizare a balanței clubului. Farul are un centru de copii foarte puternic.

În sezonul în care s-a jucat obligatoriu cu junior în teren, el se regăsea pe toată durata jocului în teren. A fost propunerea mea”, a spus Brașoveanu în emisiunea „Trafic Sport”, ca mai apoi să confirme că în sezonul următor se va merge tot pe mâna lui Constantin Gache în privința băncii tehnice.

Potrivit modificărilor din ROAF, cluburile din Liga 2 au obligativitatea de a avea în noul sezon un lot format din maxim 25 de jucători. Printre acești 25 trebuie să se regăsească obligatoriu șase fotbaliști formați pe plan național și doi în propriul centru. În acest lot se acceptă maxim doi extracomunitari, în timp ce pe parcursul meciurilor de campionat sau cupă trebuie să fie în teren cel puțin doi jucători Under 19. Mai mult, în lotul de 18 ce vor fi trecuți pe foaia de joc la un meci oficial, zece dintre ei trebuie să fie formați pe plan național.

Foto: Alexandru RAITA

Pe aceeași temă