Ștreangă, rechemat la UTA

19 Jan. 2010, 17:34 Bursa transferurilor
Ștreangă, rechemat la UTA

Fundașul central Ciprian Ștreangă a
fost reintegrat de două zile în lotul echipei UTA. Chemat la echipă
cu câteva ore înainte de plecarea în cantonamentul de la Moneasa,
Ștreangă este sub contract cu Gloria Arad, club cu care se afla în
litigiu.

„Ștreangă este un
jucător care poate să facă față nivelului de la UTA. El era
nemulțumit că Gloria nu-i oferă posibilitatea să se transfere la o
echipă mai bună, motiv pentru care nu a mai venit de o săptămână la
program și urma să fie sancționat. Din punctul meu de vedere este
mai bine pentru toată lumea că UTA l-a rechemat”
, a
declarat Marcel Coraș, conducător al Gloriei Arad.

Ștreangă a fost, în vara anului
trecut, pe punctul de-a ajunge la UTA, tot de la Gloria Arad, însă
după ce grupul de jucători trimiși Bătrânei Doamne a fost rechemat
la Gloria, Ștreangă nu a mai fost solicitat, deoarece postul fusese
acoperit cu Doru Buican.

Pentru retur, UTA s-ar putea
confrunta cu dificultăți în zona centrală a apărării. Predrag
Pocuca va reveni mai târziu după operația suferită la începutul
săptămânii trecute, în timp ce Doru Buican va fi suspendat câte o
etapă după fiecare cartonaș galben primit.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

19 Jan. 2010, 17:34 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă