Nou-promovata în eșalonul fotbalistic secund Sport Club Bacău și-a prezentat noile achiziții în cadrul unei conferințe de presă susținute luni la prânz.
„Avem nevoie de public”, a fost una din propozițiile rostite de președintele Liviu Goian. Atunci, ar fi fost mult mai potrivită organizarea unui meci de prezentare pentru suporteri în weekendul precedent, când și echipele de Liga I au avut liber. Asta doar ca părere.
În fața presei au fost aduși 7 dintre cei 8 jucători nou-veniți la gruparea băcăuană: Cătălin Curiliuc, Alexandru Țuțu, Ionuț Mihălăchioae, Andrei Lozneanu, Bogdan Rusu, Claudiu Tudor și Mircea Oltean. A absentat doar tânărul Andrei Burcă, accidentat.
Președintele Liviu Goian a precizat că obiectivul echipei va fi calificarea în play-off, adică o clasare în primele 6 la finele sezonului regulat, după care, în funcție de numărul de puncte obținute, s-ar putea stabili un target mai îndrăzneț. „Nu voi rosti cuvântul promovare atât timp cât omogenitatea nu va fi unul din punctele noastre forte”, a spus conducătorul băcăuan.
„Promit un joc ofensiv”, a spus antrenorul Viorel Tănase, care s-a declarat mulțumit de lotul pe care-l are la dispoziție. Tehnicianul Sport Clubului a apreciat că toate posturile sunt acoperite mulțumitor, reiterându-și încrederea în colectivul de jucători pe care-l pregătește.
Sport Club Bacău va debuta în Liga a II-a sâmbătă, de la ora 11, pe teren propriu, în compania formației FC Clinceni. În viitoarea ediție de campionat, pentru gruparea băcăuană teren propriu va însemna stadionul „Aerostar”, intrarea urmând să fie liberă, cel puțin la primele meciuri.
Ultima repetiție înaintea startului campionatului este prevăzută pe „Aerostar” miercuri, de la ora 17, cu FCM Dinamo Onești. De asemenea, Sport Club Bacău a ajuns la un acord cu TVR pentru transmiterea a 10 partide din campionatul care stă să înceapă.
Sursa: Sport Bacăul