Răzvan Tincu așteaptă convocarea din Germania

30 Jun. 2010, 12:56 Bursa transferurilor
Răzvan Tincu așteaptă convocarea** din Germania

Cornel Șfaițer, președintele
clubului FC Botoșani a declarat că așteaptă să primească un răspuns
de la gruparea de liga a II-a germană Ingostad 04 în ceea ce îl
privește pe Răzvan Tincu și dacă acesta va trebui să se prezinte pe
data de 4 iulie la reunirea lotului sau va trebui să plece direct
în cantonamentul din Austria.

Căpitanul echipei FC Botoșani, Răzvan Tincu, este cu bagajele
făcute și așteaptă să vadă când se va alătura echipei Ingostad 04,
echipa nou promovată în a doua ligă germană. Oficialii grupării
botoșănene spun că țin legătura cu un impresar din Germania care
l-a propus pe Tincu la această echipă și că deocamdată nu se știe
dacă fundașul echipei FC Botoșani va merge la reunirea lotului sau
va pleca în cantonamentul din Austria.

„Am discutat cu impresarul din Germania care la propus pe Tincu la
Ingostad. Cei de acolo vor să-l vadă la pregătire și aștept să-mi
comunice dacă Răzvan Tincu va trebui să fie prezent pe data de 4
iulie la Ingostad sau să meargă direct în cantonamentul din
Austria. Eu am încredere în el și sunt convins că îi va convinge pe
nemți să-l opreasca în lot, iar noi vom încasa o sumă de bani care
ne-ar ajuta foarte mult”, a spus Cornel Șfaițer.

Dacă Răzvan Tincu ratează transferul la Ingostad, situația
financiară a clubului FC Botoșani va fi una destul de dificilă.
Oficialii grupării locale recunosc că bugetul pentru sezonul viitor
depinde în mare măsură de acest transfer al căpitanului în
Germania. „E clar că dacă nu vindem niciun jucător vom
avea mari probleme. Din păcate, Tincu este singurul jucător din
echipa noastra de care s-au interesat alte formații, atât din țară
cât și Ingostad din Germania”
, a adăugat oficialul
botoșănean.

În cazul în care va rata transferul
la Ingostad, Răzvan Tincu are șanse de a evolua în liga I. De el
s-au interesat nou promovatele Victoria Brănești și Universitatea
Cluj precum și FC Brașov și Gloria Bistrița.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

30 Jun. 2010, 12:56 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă