Răducioiu, antrenor la Universitatea Cluj?

Publicat: 01 Jul. 2009, 13:00 Actualizat: 01 Jul. 2009, 13:18 Bursa transferurilor
Răducioiu,  antrenor la Universitatea Cluj?

Atât Florin Răducioiu, cât și Giuseppe Signori, se încadrează perfect în profilul de antrenor dorit de Walter: tânăr, neconsacrat și cu nume. Patronul „șepcilor roșii” va discuta în zilele următoare cu fiecare dintre cei doi.
Florian Walter știe foarte bine ce vrea să facă la Universitatea în următorii trei ani. După ce ieri a făcut primul pas, devenind oficial acționar al “șepcilor roșii”, de azi noul șef lucrează la al doilea. Și anume, angajarea unui antrenor care să-i îmbrățișeze proiectul. Pe lista lui Walter nu figurează însă niciunul dintre numele vehiculate în ultima vreme.

 

„Cu Țălnar am discutat înainte să preiau echipa și m-a sfătuit să investesc la „U”, dar atât. Nici el și nici Ion Marin nu fac parte din planurile mele”, a mărturisit Walter.

 

Dar care este profilul de tehnician dorit de viitorul acționat majoritar al lui “U”? “N-aș vrea un antrenor consacrat. Mai degrabă unul tânăr, cu ambiție. Negociez cu câțiva antrenori, dar nu am încă nicio confirmare”, a precizat omul de afaceri.

 

Potrivit unor surse, peștele de aur la care visează Walter este fostul mare internațional Florin Răducioiu. Cei doi se cunosc din perioada în care fostul atacant al „Generației de Aur” ocupa funcția de director sportiv la Dinamo. Răducioiu, care nu are experiență în antrenorat, și-a manifestat de mai multe ori dorința de a deveni antrenor: „Simt că pot face ceva în această meserie”.
 

 

„Beppe” Signori e și el în cărți
 

 

Un alt nume celebru care ar putea ocupa banca lui “U” este cel al celebrului atacant italian Giuseppe Signori. Cel care are peste 500 de partide în Serie A i-a fost sugerat din câte se pare lui Walter de către prietenul Marius Vizer. Omul de afaceri orădean a mai lucrat cu Signori, la Sopron, și l-a convins imediat pe Florian Walter să-l treacă pe lista cu potențiali tehnicieni.
 

 

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
 

Publicat: 01 Jul. 2009, 13:00 Actualizat: 01 Jul. 2009, 13:18 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă