Alexandru Barna (23 ani) este noul portar al echipei UTA Bătrâna Doamnă, acesta urmând a le face concurență lui Bogdan Miron, Sebastian Mara și Răzvan Stanciu. Fostul goalkeeper al celor de la Ceahlăul a semnat abia joi un contract cu gruparea arădeană, cu toate se afla la antrenamente de o bună perioadă de timp.
„Am ales UTA pentru tradiție, pentru istorie, dar și rezultatele pe care le-a avut sezonul trecut. Băieții m-au primit foarte bine, m-am integrat și mă simt bine la UTA. Acomodarea a fost și mai ușoară cu ajutorul lui Ignea și Ungurianu, de la echipa a doua, ambii fiind din zona mea, din Moldova. Toți suntem departe de casă, dar trebuie să facem sacrificii dacă vrem să ajungem undeva ca fotbaliști”, a spus, citat de Sport Arad, proaspătul utist.
Născut pe 6 iulie 1993, portarul și-a legat cariera până acum de Ceahlăul Piatra Neamț, ale cărei culori le-a apărat și pe prima scenă. Barna a lucrat la Piatra Neamț cu antrenorii Radu Lefter și Florin Anton, cărora le-a transmis și un mesaj: „Vreau să le mulțumesc acum pentru că au avut încredere în mine și m-au susținut”.
Foto: Ciprian PETCUȚ