Internaționalii de juniori de la LPS Banatul, Alin Roman și Steliano Filip (foto), au fost înscriși de Marian Iancu pe lista priorităților în ceea ce privește achizițiile iernii, însă trecerea acestora în curtea lui Poli Timișoara ar putea să nu se mai realizeze.
Cei doi au jucat în turul campionatului sub formă de împrumut la FC Maramureș Baia Mare și sunt legitimați la Avicola Buziaș, club care îi deține în coproprietate cu LPS Banatul. Președintele lui Poli spune că a încercat să îl contacteze pe Dan Pitpaiac, conducătorul grupării din Buziaș, însă acesta nu este de găsit. „Chivorchian ajunge azi în Timișoara și are împuternicire din partea mea să negocieze pentru Filip și Roman. Dar, dacă nu vom ajunge la o înțelegere până joi, renunțăm definitiv la cei doi. Sunt jucători crescuți pe bani publici cu LPS Banatul, pentru care noi trebuie să negociem cu alte cluburi private. Vom discuta și cu directorul de la LPS Banatul, să vedem exact care e situația lor, dacă liceul mai are ceva procent din proprietatea lor. Îl căutăm de două săptămâni pe domnul Pitpaiac și nu îl putem găsi. Acum, când a ajuns Chivorchian în Timișoara să discute cu el, am înțeles că el a și plecat în Germania. Asta e, dacă nu vom reuși să îi luăm până joi, vom renunța la ei. Or să plece alții în Spania în cantonament, în locul lor. Ei să joace la Maramureș și să dea Dumnezeu să se realizeze de acolo, dacă ei cred că așa e mai bine. Oricum, cred că răspunzători sunt și părinții”, a declarat Marian Iancu.
Poli a anulat cantonamentul din Ungaria
Poli avea programate pentru această pauză competițională două cantonamente, unul în Ungaria și altul în Spania, la Marbella. Pregătirea centralizată din țara vecină a fost însă anulată, astfel că, între 26 ianuarie și 4 februarie, echipa lui Velcea va rămâne la Timișoara. Al doilea cantonament, programat la Marbella în perioada 12-24 februarie, rămâne încă în picioare.
Articol scris de Radu FAUR