Alin Roman, care a ratat penalty în turul barajului cu Metaloglobus, dă vina pe străini după retrogradarea lui Poli Iași. ”Își fac grupulețe, nu trag la aceeași căruță”. Săgeți și către conducere

Narcis POHOAȚĂ 02 Jun. 2025, 00:37 Liga 2

Politehnica Iași părăsește SuperLiga pe ușa din dos. Echipa lui Vasile Miriuță a încheiat lamentabil dubla de baraj cu Metaloglobus, 0-1 în returul de la Clinceni și 1-2 la general, retrogradând rușinos în Liga 2, după doar două sezoane de la promovare.

Alin Roman dă vina pe străini după retrogradarea lui Poli Iași

La o săptămână după ce Mihai Bordeianu a lansat un atac dur la adresa jucătorilor străini, după meciul retur de la Clinceni a venit rândul unui alt jucător important al Iașiului să-i arate cu degetul pe colegii de alte naționalități.

Alin Roman, 31 de ani, al doilea căpitan al echipei, după Mihai Bordeianu, a declarat la flash-interviu că jucătorii străini fac bisericuțe în vestiar și nu trag la aceeași căruță.

Nu știu ce e cu jucătorii străini. Nu suntem uniți. E clar că nu poți să îi motivezi. Ei își fac grupulețe și nu trag la aceeași căruță. Dar eu sunt principalul vinovat. Am ratat penalty, nu am reușit să dau gol”, a declarat Alin Roman la microfonul Digi Sport.

Alin Roman, de la Poli Iași: ”Cea mai neagră zi de când sunt în fotbal”

Decarul Politehnicii Iași, cel care a ratat șansa de a face 2-0 în turul barajului cu Metaloglobus, ratând un penalty într-un moment crucial, când echipa sa era în avantaj, spune că retrogradarea cu Poli reprezintă unul dintre marile eșecuri ale carierei sale.

De asemenea, Roman trimite săgeți către conducerea clubului, pe care o acuză că nu a avut o strategie coerentă după promovarea din urmă cu trei ani.

E cea mai neagră zi de când joc fotbal. Îmi pare rău pentru ieșeni. Meritau mai mult. Trebuie să se analizeze fiecare. Eu o fac după fiecare meci, mă uit la meciuri. Nu ține doar de un jucător. Fotbalul e colectiv. Degeaba, dacă nu ești un grup unit e degeaba.

Am fost sus în play-out în primele meciuri, dar nu a fost de ajuns. Ar trebui un proiect pe o perioadă îndelungată. Nu să ajugem la Liga 1 și să aducem jucători grămadă. Și anul trecut ne-am salvat în ultima secundă. E nevoie de un plan.

Nu merge așa, ajungi în Liga 1 și ce faci? Nu se poate așa”, a spus Alin Roman la flash-interviul de la Digi Sport.

Foto: Dragoș Pășcăneanu și Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 02 Jun. 2025, 00:37 Liga 2
Pe aceeași temă