În tentativa de a readuce orașul Ploiești pe prima scenă a fotbalului românesc, echipa FC Ploiești încearcă, pe ultima sută de metri, să-și întărească lotul cu care se va aborda returul de campionat. Conducerea echipei ploieștene a adus la antrenamente nu mai puțin de patru jucători noi, toți străini, cu un CV cel puțin interesant. Asta pentru că, unul dintre jucători a trecut prin curtea echipelor Steaua și Dinamo, iar alți doi au jucat în prima ligă franceză!
Â
FC Ploiești testează doi jucători francezi ce au evoluat în primul eșalon din Hexagon, „Ligue 1”, pentru Guingamp! Ei vin pentru a completa exact cele două posturi considerate „cu probleme”, în actualul lot, anume mijlocaș central și fundaș dreapta.
Primul dintre ei este Lionel Bah, un jucător de născut în 1980, ce a făcut carieră în Franța, mai ales în liga secundă, unde a jucat pentru Guingamp, Reims, Creteil și Boulogne, în peste 100 de meciuri! Bah a trecut și prin Liga I, pentru Guingamp, unde a jucat 15 meciuri, marcând și un gol, în perioada 2002-2004! Mijlocașul central a fost ultima dată legitimat în prima ligă cipriotă, la APOP Kinyras. De remarcat și faptul că Bah, jucător de 1,85 metri, este internațional al echipei Coasta de Fildeș, pentru care a evoluat de patru ori.
Al doilea jucător ce a trecut prin Ligue I, tot la Guingamp, și care de duminică seara este în România, adus tot prin intermediul impresarului Daniel Cărbunescu este Steeve Joseph Reinette, un fundaș dreapta născut în 1985, și care, la 23 de ani a jucat în Franța și Italia. În Franța, Reinette a jucat în 27 de meciuri pentru Guingamp, dintre care 9 în Liga I, unde a bifat, conform site-ului federației Fraceze de Fotbal, 430 de minute și două cartonașe galbene. În 2006, Reinette, care are 1,81 metri înălțime, a plecat în Italia, jucând pentru formația de serie C2, Cisco Roma, unde a fost coleg, în 2007, cu Paolo Di Canio!
Â
Timp de câteva zile va fi testat un fundaș de 1,85 m, născut în 1984, Ryo Yamamoto, jucător ce a evoluat în țara sa natală la echipele FC Sony Sendai și Ventforet Kofu, ambele în eșalonul secund. Dacă acesta va fi pe placul colectivului tehnic el va deveni coleg cu „Taka”. Aceasta este a doua încercare, în această iarnă, de a aduce al doilea japonez la echipă, după ce primul sosit, Iheatsu a fost refuzat.
Â
Duminică, la prima ședință de pregătire de după revenirea echipei din Turcia, la antrenamente s-a prezentat și nigerianul Dino Eze. Acesta a jucat în tur în 9 meciuri, pentru Gloria Buzău, majoritatea fiind integralist, africanul având deja un CV bogat în România, unde a venit după ce a evoluat la echipele bulgare Beroe Stara Zagora și Lokomotiv Plovdiv. Eze a ajuns la Buzău în 2006, după ce a trecut pe la Dinamo și UTA, fără a juca însă! Eze s-a impus la Buzău, fiind titular în Liga I (18 meciuri – 1 gol), ceea ce i-a adus un contract cu Steaua, anul trecut! Nu a prins decât prezentarea și câteva mecuri amicale, fiind retrimis la Buzău, de unde, acum, a devenit liber de contract! Fost internațional de juniori al Nigeriei, ce joacă pe banda stângă, Eze se antrenează la FC Ploiești, un verdict în privința rămânerii jucătorului de 24 de ani la divizionara secundă prahoveană urmând a se da în această săptămână.
articol scris de Marian DIMA