Â
Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a confirmat azi revenirea pe Municipal a fundașului Paul Papp de la FC Vaslui, care și-a dat deja acordul de a juca până în iarnă la FC Botoșani, gratuit, contractul urmând să fie suportat de vasluieni. "Eu n-am vorbit cu Vasluiul, însă am vorbit cu Paul (Papp) și băiatul mi-a spus că Vasluiul i-a dat verde să joace la orice altă echipă! Paul va juca la noi gratis, jucătorul spunându-mi că n-are nevoie de niciun ban ci vrea doar să joace, urmând probabil să fie plătit de Vaslui", a declarat Valeriu Iftime, care a precizat că mâine clubul fanion va încerca să-l legitimeze pe jucător la FRF.
Â
Chiar dacă din punct de vedere fizic este apt, el făcând pregătirea în această vară cu FCÂ Vaslui, nu se știe încă dacă va juca cu Dunărea Giurgiu.
"Mâine vom încerca să-l legitimăm la FRF pe Papp. Acum nu știu dacă va juca cu Dunărea Giurgiu. Fane (Apostol) mi-a spus că și-l dorește pe jucător, din ce știu eu, el s-a pregătit cu Vasluiul și cred că e pus la punct fizic. Acum rămâne de văzut dacă va juca sau nu, acest aspect îl va decide antrenorul", a precizat Valeriu Iftime.
Â
Finanțatorul a mai declarat că va încerca să perfecteze încă două transferuri pentru a întâri lotul echipei antrenate de Apostol.
"Noi vrem să mai aducem încă doi jucători, care să întărească echipa și să n-avem probleme. Acum, sincer, nu știu care sunt deocamdată, însă încercăm să găsim soluții cât mai bune în această perioadă", a mărturisit Valeriu Iftime.
Â
Sursa botosaneni.ro