Onofraș: „La Brăila există o stare reală de competiție și problemele financiare din trecut au fost deja uitate”

Onofraș:**

Liber de contract după ce promovarea echipei CSMS Iași a dus la reziliarea contractului său, Marius Onofraș (33 de ani) va continua să evolueaze și în noul sezon tot în Liga a II-a. Atacantul fost campion cu Unirea Urziceni și deținător al Cupei României cu Steaua este aproape să semneze un contract cu CF Brăila. Ofertat și de Rapid CFR Suceava, fostul jucător al Iașiului a ales echipa de la Dunăre și pentru că acolo va colabora cu Alin Pânzaru și Sorin Frunză, „doi prieteni buni”, așa cum îi numește fotbalistul.

„Am găsit la Brăila doi prieteni buni, care mi-au explicat, iar mai apoi am realizat și eu, că la echipă există o stare reală de competiție și că problemele financiare din trecut au fost deja uitate. Greu de spus dacă în viitoarea ediție CF Brăila se va putea lupta pentru promovare, dar în mod sigur va fi o formație greu de învins”, a spus, pentru ziarulevenimentul.ro, Onofraș, care, înainte să ajungă la Brăila, s-a antrenat cu echipa din Liga 3, Știința Miroslava, pentru a fi pregătit fizic în cazul unui transfer.

„Nu cred că CF Brăila se poate lupta în viitorul sezon pentru promovarea în Liga I, dar din vara lui 2015 cine știe ce va fi… Cert este că există o stare de emulație la echipă, iar dacă se vor respecta promisiunile făcute nu au cum să nu apară și rezultatele”, a mai spus Marius Onofraș.

Onofraș a debutat deja în tricoul noii sale echipe în amicalul pe care CF Brăila l-a pierdut cu 0-3 pe terenul lui SC Bacău.

Pe aceeași temă