Olimpia a plecat cu trei noi jucători în cantonament!

Olimpia a plecat cu trei noi jucători în cantonament!

Olimpia a plecat ieri după amiază (n.r. luni) în cantonament la Băile 1 Mai, iar timp de o săptămână jucătorii vor avea parte de un program special cu accent pe pregătirea fizică.

În lot au apărut și trei nume noi, conducerea Olimpiei reușind să perfecteze chiar ieri dimineață transferul a trei jucători de la Unirea Dej. E vorba de mijlocașii Romario Rus și Darius Lucaci și atacantul Bogdan Faur.

„Sunt trei tineri jucători despre care avem referințe foarte bune. Cei trei au fost pregătiți o bună perioadă la Dej și de Mircea Bolba , așa că le cunoaștem bine calitățile”, a spus antrenorul Tibi Csik care speră ca cei trei să se integreze rapid în lot.

„De fapt au plecat patru jucători din lot, Marinaș, Moș, Molnar și Hanus, și au venit cei trei băieți de la Dej și fundașul Țoca de la Liberty. Sigur că mi-aș dori și un mijlocaș stânga mai ales că Zsiga încă nu e recuperat 100 % și nici nu a avut un randament foarte bun în tur „, a mai spus Tibi Csik pentru emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

Legat de programul din cantonament, antrenorul Olimpiei spune că acesta va fi axat doar pe acumulare și pregătire fizică, fără meciuri amicale. „Anul trecut am avut o pregătire foarte bună de iarnă și ne-a mers foarte bine în retur. Sigur că mi-aș dori să repetăm povestea de anul trecut când am câștigat toate meciurile din retur deși sunt conștient că acum ne va fi mult mai greu. Tot ce-mi doresc e să terminăm în primele șase locuri din serie” a mai declarat Tibi Csik.

Iată lotul care a făcut deplasarea la Băile 1 Mai: Șuta, Miron și Anca – portari, Mureșan, Muntean, Bălău, Sabău, Ene, Țoca, Iuhas, Gavrilescu, Micaș, Villand, Svartcopf, Roghină, Dragoș, Roatiș, Kinczel, D. Lemac, Bujor, Feier, Prodan , Zsiga, Rus, Faur și Lucaci jucători de câmp.

Echipa se va întoarce acasă pe 2 februarie iar apoi vor urma două deplasări de câte patru zile la Salonta pentru o serie de meciuri de verificare pe terenul sintetic Liberty!

Molnar și Marinaș au ajuns la FC Zalău

Înaintea plecării în cantonamentul de la Ocna Șugatag, gruparea de la poalele Meseșului și-a acoperit posturile deficitare cu doi jucători de la divizionara secundă Olimpia Satu Mare. La FC Zalău au ajuns doi jucători cu experiență în Liga a II-a și Liga a III-a, este vorba de mijlocașul Cristian Molnar, dar și de atacantul Adrian Marinaș, cel care a evoluat pentru o scurtă perioadă și la Silvania Șimleu. Inițial, la poalele Meseșului urma să ajungă și fundașul Flaviu Moș, tot de la Olimpia Satu Mare, dar pe ultima sută de metri, acesta a decis să plece la muncă în Danemarca.Cei doi s-au pregătit deja sub comanda antrenorului Călin Pop, iar în cursul zilei de azi vor pleca în cantonament la Ocna Șugatag, acolo unde „alb-albaștrii” se vor pregăti până duminică, urmând a susține și o partidă de verificare cu liderul Ligii a IV-a Maramureș – Seria Nord – CSM Sighetu Marmației.

Sursa: Gazeta Nord-Vest

Pe aceeași temă