Ola, Mardare, Laso și un atacant nigerian, ultimii jucători pentru semnătura lui Falub

Ola, Mardare, Laso și un atacant nigerian,** ultimii jucători pentru semnătura lui Falub

Cu excepția meciului cu FC Caransebeș (2-2), „Bătrâna Doamnă”  a câștigat toate amicalele disputate cu Adrian Falub pe bancă. E adevărat, utiștii nu au avut parte de adversari prea puternici, însă mâna antrenorului clujean a început să se vadă. Organizarea jocului a fost din ce în ce mai bună, iar asta s-a văzut pe ambele faze. Arădenii au încasat un singur gol în 3-1 cu CSC Sînmartin, restul testelor fiind câștigate fără gol primit: 1-0 cu Kesckemeti, 3-0 cu CS Ineu și 4-0 cu Elore Bekescsaba. În plus, unele acțiuni, în special cele de contraatac, chiar au arătat bine, fiind un punct de plecare pentru disputele pe puncte ce încep chiar săptămâna viitoare la Satu Mare.

Dar, dacă în „iarbă” lucrurile arată binișor, în birouri mai sunt destule de pus la punct. Jucători și antrenori așteaptă ca înțelegerile verbale să se concretizeze în contracte semnate și înregistrate la Federație, dar pentru asta Adrian Marțian trebuie să scoată din buzunar câteva mii de euro. Falub și-a dat deja acordul pentru legitimările portarului Boșneag, fundașilor Feussi, Mardare, Ola (foto) și Diarra, mijlocașilor Lazea și Laso și a unui atacant nigerian, însă fostul său coleg de școală nu a concretizat nimic. Totuși, fotbaliștii vor fi la dispoziția staffului tehnic începând de luni, urmând ca Adrian Falub să se asigure că va conta cu adevărat pe ei până să semneze la rândul său contractul cu „Bătrâna Doamnă”.

Totodată, tehnicianul dorește ca și fotbaliștii de care a tras în cantonamentul de la Gyula să fie mulțumiți înainte de prima confruntare pe puncte din actualul an. În acest sens, Marțian și-ar fi luat angajamentul să le achite salariul pe luna noiembrie „alb-roșiilor” până joi. Altfel, e posibil ca Falub și Suller să lase totul baltă, iar echipa s-ar afla în situația de nu mai știi de cine asculta.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă