Munteanu nu mai merge la Dinamo. A semnat cu Pandurii și a fost împrumutat la Academica: „Cine știe, poate prind și Europa League”

Munteanu nu mai merge la Dinamo.** A semnat cu Pandurii și a fost împrumutat la Academica:

Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe mijlocașul Valentin Munteanu, de la Fortuna Poiana Câmpina, însă jucătorul va fi împrumutat până la 1 iulie 2015 la Academica Argeș, în Seria I a Ligii 2. Golgheterul prahovenilor și al Seriei a II-a, cu 7 goluri, a semnat cu gorjenii un contract valabil pe trei ani și jumătate.

În vârstă de 25 de ani, Munteanu este al doilea jucător transferat în această iarnă de Pandurii de la AFC Fortuna, primul fiind fundașul Bogdan Șandru.

Valentin Munteanu tocmai își reziliase contractul cu Fortuna și era liber să plece la Dinamo, club care îl convinsese în această iarnă să semneze un precontract. Intrat în ultimele șase luni de contract cu prahovenii, mijlocașul spera ca prin această „eliberare” să meargă la „câini” încă de acum și să nu mai aștepte până la vară, însă s-a lovit de refuzul antrenorului Mihai Teja, care nu l-a trecut pe lista pentru cantonamentul din Spania. 

Astfel, fostul golgheter al Fortunei și-a reziliat și acest contract, cu echipa bucureșteană, și a ajuns să semneze cu Pandurii. Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a declarat încântat de realizarea transferului. „Am semnat cu Pandurii, voi juca aici începând din vară, mă bucur că am ajuns la această echipă, am mai lucrat cu Edi Iordănescu și în trecut, am numai cuvinte de laudă despre echipă, sper ca băieții să termine cât mai sus în acest sezon. Cine știe, cu insolvența la atâtea echipe, poate prind și Europa League, dacă nu acum, atunci poate în sezonul viitor. O să joc la Academica Pitești în retur, sper să am aceleași evoluții ca în tur și să vin la vară la Pandurii așa cum îmi place mie, cu încredere. Cu siguranță Pandurii poate reveni în clasament din retur, am urmărit și jocurile lor din pregătire, echipa joacă fotbal și sunt sigur că va face o figură foarte frumoasă în retur și va termina pe un loc cât mai sus. Nici nu se ia în calcul evitarea retrogradării. Pandurii nu e o echipă care să se bată în acea zonă a clasamentului”, a declarat Valentin Munteanu pentru panduriics.ro.

 

Pe aceeași temă