După despărțirile de Albert și Buta, Național Sebiș avea neapărat nevoie de întăriri în centrul defensivei. Acum două săptămâni a sosit fostul jucător al Covaciului, Hecico, iar în această seară conducerea grupării de pe malul Crișului a bătut palma cu Ovidiu Morariu. Acesta a îmbrăcat tricourile divizionarelor secunde Chindia Târgoviște și Rapid CFR Suceava și – teoretic – ar trebui să fie unul dintre jucătorii care vor face diferența la Liga a III-a.
Marți e ziua în care s-ar putea parafa și colaborarea cu ACS Poli, iar la Sebiș vor ajunge cel puțin doi-trei fotbaliști de la prim divizionara de pe Bega. Apoi Naționalul este pe cale să împrumute un fotbalist și din curtea celor de la CFR Cluj. Dacă toate aceste mutări se vor perfecta, echipa „alb-albastră” se va înscrie printre pretendentele la promovare.
Până una alta Sebișul este în plin cantonament pe plan local, cu deplasări periodice la hotelul Parc din Moneasa pentru recuperarea după efort. Sâmbătă, băieții lui Petcuț joacă cu Bihorul la Oradea, iar apoi, în funcție de tragerea la sorți a primei runde a sezonului, echipa își va programa și următorul test. Naționalul va întâlni și Iașiul într-un alt amical puternic ce se va disputa după etapa inaugurală a Ligii a III-a.
Sursa: Sport Arad