Miron și Muntean, șimleuanii monitorizați de CFR Cluj

Miron și Muntean,** șimleuanii monitorizați de CFR Cluj

Așa cum a promis, managerul Adrian Anca ne-a dezvăluit numele
elevilor monitorizați de CFR Cluj, imediat după amicalul de marți,
disputat chiar în compania campionilor. Aceștia sunt portarul
Bogdan Miron și polivalentul Dumitru Muntean, cel care evoluează la
fel de bine pe ambele benzi ale terenului. Și la meciul cu CFR, el
a fost folosit pe un post mai puțin obișnuit, cel de mijlocaș
stânga, dar prestația avută se pare i-a mulțumit pe oficialii
clujeni.

„Muntean și Miron s-au
detașat de ceilalți coechipieri și au făcut o impresie bună, acesta
din urmă impresionând chiar dacă a jucat pe stânga, în condițiile
în care el e obișnuit pe banda dreaptă. Din păcate, Miron a avut o
zi mai slabă și n-a convins, dar ambii rămân sub monitorizarea
campioanei”
, a menționat Anca.


Vezi AICI ce jucători de la FC Silvania a mai remarcat Sorin
Cârțu

Se pare că antrenorul campioanei i-a remarcat pe jucătorii
șimleuani și la meciul cu Gaz Metan CFR Craiova, când
„alb-albaștrii” s-au impus cu un sec 3 – 0. El s-a aflat atunci în
tribunele Stadionului „Depou”, deoarece nu avea niciun angajament,
deoarece plecase de la Pandurii Târgu Jiu.

Pe aceeași temă