Până la urmă, numărul achizițiilor în curtea liderului seriei a V-a a Ligii a 3-a a crescut la trei. Pe lângă Marius Chindriș și Adrian Răducă, Sebișul a mai obținut și semnătura lui Dodo Digbeu. Mijlocașul ivorian de 23 de ani a evoluat la UTA în sezonul 2009-2010 sub formă de împrumut de la CFR Cluj, dar s-a întors în „alb-roșu” doar pentru câteva partide și în primăvara anului 2011. În Calea Aurel Vlaicu, fotbalistul de culoare a lucrat cu Ionuț Popa, Roland Nagy și Dan Stupar.
Acesta din urmă l-a readus practic în România în această iarnă, l-a pregătit timp de câteva zile la Turda, dar, în cele din urmă, Digbeu a fost atras de „Mister” la Sebiș. „Impresarul său ni l-a propus și noi am spus da. Rămâne de văzut cât ne va ajuta, căci încă nu știm cât e de pregătit di punct de vedere fizic. Apoi, avem la mijloc deja doi fotbaliști de picior stâng cu calitățile lui, pe Coțan și Dobricean, e treaba antrenorilor să-i găsească un loc și Dodo pe teren”, a punctat directorul tehnic al „alb-albaștrilor”.
Pe „fir” pentru semnătura ivorianului intrase la un moment dat și Șoimii Pîncota, dar Gheorghe Feieș spune că nu s-a dat nicio luptă între cele două grupări arădene pentru Dodo Digbeu.
„Nu știm ce tactică de transferuri are Pîncota și nici nu ne interesează. Fiecare club cu drumul și alegerile lui. Știm doar că fotbalistul a venit marți seara la Sebiș, a semnat contractul cu noi și sper să nu ne fii înșelat în privința lui. Toată lumea care-l cunoaște de pe vremea în care evolua la UTA spune că e o achiziție bună, sperăm să confirme în această primăvară, iar din toamnă să joace la Sebiș și în Liga a 2-a”, ne-a mărturisit primarul orașului de pe malul Crișului Alb.
Sursa: Sport Arad