Jucătorul de care Porumboiu era încântat a plecat de la Vaslui

Jucătorul de care Porumboiu era încântat a plecat de la Vaslui

Ervin Zsiga a fost adus în vara lui 2012 împreună cu Valter Heil, de la Olimpia Satu Mare, și a fost văzut drept un bun sprijin pentru postul de mijlocaș al vasluienilor. Cu toate astea, Ervin Zsiga n-a petrecut cea mai frumoasă parte a carierei în orașul moldovean, astfel că, ieri, a ajuns la un acord cu echipa finanțată de Adrian Porumboiu. Mijlocașul în vârstă de 21 de ani și-a reziliat contractul cu formația vasluiană, pe cale amiabilă, iar în perioada imediat următoare se va ocupa de refacerea meniscului, jucătorul urmând a fi operat. Surse din interiorul clubului au dezvăluit, însă, că la baza acestei despărțiri au stat și refuzul conducătorilor moldoveni de a-i plăti operația în valoare de 1.500 de euro, dar și plata salariilor restante de mai bine de aproape patru luni.

A venit la Vaslui din Liga a III-a, deși l-a vrut și Dinamo

Născut în 1991, Ervin Zsiga joacă pe postul de mijlocaș stânga și a evoluat până să ajungă la Vaslui în Liga a III-a, la Olimpia Satu Mare. Golgheter al echipei sătmărene, micuțul mijlocaș de bandă a intrat în vizorul celor de la Dinamo II, care și-au exprimat interesul pentru aducerea lui la echipa a doua. Prestația sa dintr-un amical cu Dinamo, ce a avut loc în 2012, i-a determinat pe „câini” să îl ia în calcul chiar pentru echipa mare. Porumboiu a intrat însă pe fir și l-a convins pe Zsiga să vină să joace la Vaslui, având numai cuvinte de laudă la adresa mijlocașului. „Țineți minte numele ăsta”, spunea patronul vasluian pentru microbiștii din România în momentul transferului.

 

Articol de Ovidiu NICOLOV

 

 

Pe aceeași temă