CSM Râmnicu Vâlcea își pierde un alt jucător de bază, după ce fundașul central Ionuț Popescu și-a reziliat azi contractul și va semna cu Farul Constanța, acolo unde a fost dorit de fostul tehnician din Zăvoi, Alin Artimon.
„Nu mai aveam ce face, jucătorul își depusese memoriu, până l-a urmă s-a înțeles cu patronul să îi dea drumul.” a spus tehnicianul vâlcenilor, Laurențiu Tudor.
Patronul Rufă a fost nevoit să îi dea drumul, mai ales că jucătorul era în ultimele șase luni de contract și refuza prelungirea, dar ar fi câștigat și memoriul la Federație, având de primit salariile pe 4 luni, circa 120 milioane lei vechi. Astfel, CSM a păstrat doar 25% dintr-un eventual transfer.
Majoritatea jucătorilor vâlceni își doresc să plece din Zăvoi, acolo unde, sub patronajul lui Cătălin Rufă și a Primăriei Râmnicului, CSM a luat-o pe topogan.
Jucătorii au câteva luni restanțe la bani chiar dacă salariile sunt foarte mici, prime pentru victorii nu se acordă, nu se asigură cantonamente și medicamentație adecvată, iar stadionul nu are parte de investiții de câțiva ani, din vremea fostului edil Mircia Gutău. Asta în timp ce Damila, un club care a dovedit în ultimul an incomparabil mai multă seriozitate, este nevoită să joace la Drăgășani și să se antreneze pe un gazon impracticabil pe „Oltchim”.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: photochic.ro