Întăriri din Liga a Doua

04 Jan. 2010, 19:34 Bursa transferurilor
Întăriri din** Liga a Doua

Tehnicianul lui Poli, Petre Grigoraș, a declarat că nu îl
deranjează să aducă la echipă jucători din ambele eșaloane, cu
condiția ca aceștia să vină cu un plus de valoare.

Dacă principalele ținte anunțate de Poli în această iarnă sunt
Daniel Pancu (liber de contract), Viorel Ferfelea, Costin Curelea
(Sportul Studențesc), Laurențiu Marinescu (Urziceni) și Liviu Ganea
(Dinamo), alte două transferuri sunt foarte aproape de a fi
realizate, oficialii ieșeni demarând deja negocierile pentru
Ghiceanu și Pintilii, ambii jucători de ligă secundă.

„Îmi doresc jucători care vor să crească în valoare
și care au valoare. Indiferent de ligă. Sunt jucători buni și în
Liga a II-a, nu doar în prima ligă, dar asta nu înseamnă că îmi
doresc doar jucători din eșalonul secund. Este firesc să fiu
întrebat și eu despre jucători, e normal ca șefii de club să se
consulte și cu antrenorul, dar decizia finală privind un transfer
aparține conducerii. Important este ca fotbaliștii care vin să
aducă un plus în echipă, să fie peste ceea ce am eu în momentul de
față”
, a precizat Grigoraș.

Pe lista oficialilor ieșeni se mai află Salif Nogo, Gaston Mendy
(Farul), Marius Mihalache (Astra) și Gheorghe Grozav (Alba
Iulia).

10
goluri a marcat Bogdan Ghiceanu pentru FC Botoșani anul trecut, în
returul ediției trecute de campionat și în turul actualei
ediții

„Îmi doresc
jucători care vor să crească în valoare și care au valoare.
Indiferent de ligă. Sunt jucători buni și în Liga a II-a, nu doar
în prima ligă”
(Petre Grigoraș, antrenor Poli
Iași)

Articol scris de: Narcis
POHOAȚĂ‚

04 Jan. 2010, 19:34 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă