Conștienți de problemele pe care le au în acest debut de sezon, conducătorii clubului Dunărea Călărași încearcă să remedieze acum ceea ce trebuia să facă în vară. Echipa retrogradată din Liga 1 nu are niciun punct acumulat după primele trei etape, iar în această săptămână a perfectat două transferuri.
Primul jucător adus a fost fundașul Radu Crișan (23 de ani), ultima dată la Astra, care a semnat pe un an cu echipa călărășeană. Mai nou, la Dunărea a ajuns și Bogdan Șandru (30 de ani), fundaș, cât și mijlocaș care vine de la Chindia și care înainte să ajungă la formația târgovișteană a jucat chiar la echipa de pe malul Borcei.
Șandru revine astfel la clubul unde a jucat în perioada februarie 2017 – decembrie 2018, atât în Liga 2, cât și în Liga 1. La începutul anului actual a semnat cu Chindia, pentru care a jucat în 17 meciuri în Liga 2, reușind promovarea, însă în acest sezon de primă ligă nu a fost utilizat deloc de Viorel Moldovan.
„Am avut referințe bune despre Bogdan Șandru și am decis să-l readucem la Călărași. Este un jucător de care Dunărea are nevoie în acest moment. Experiența sa va fi de bun augur. Îi doresc mult succes!”, a declarat președintele executiv Eugen Pîrvulescu.
„Conducerea Dunării anunță transferul fundașului central, Bogdan Șandru care revine astfel la Călărași după ce în partea a doua a sezonului precedent la evoluat la Chindia Târgoviște. În vârstă de 30 de ani pe care i-a împlinit în iulie, Șandru a semnat un contract valabil pe un sezon cu gruparea „galben – albastră”.
Bogdan Șandru. S-a născut la Băicoi pe 4 iulie 1989. Fundaș central. A jucat la CSMS Iași (2013), AFC Fortuna Câmpina (2013 – 2015 / 13 jocuri / 1 gol), Pandurii Tg. Jiu (2015-2016 / 15 jocuri / 1 gol), U Cluj (2016 / 1 joc), Dunărea Călărași (2016 – 2019 / 58 jocuri / 7 goluri), Chindia Târgoviște (2019 / 17 jocuri).
În sezonul precedent a îmbrăcat de 7 ori tricoul Dunării în liga 1 (547 de minute). Este evaluat de site-ul www.transfermarkt.com la 250 de mii de euro”, a anunțat Dunărea Călărași transferul lui Bogdan Șandru.
Altfel, Dunărea Călărași joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la Miercurea Ciuc, cu FK Csikszereda, în etapa a 4-a a Ligii 2. Dunărea ocupă locul 18 în Liga 2 după trei etape, cu zero puncte și 1-7 golaveraj.
Foto: Marius TUDOR