Încă un fotbalist a plecat de la Petrolul! A fost titular în aproape toate meciurile jucate în prima parte a sezonului. Cine i-ar putea lua locul

Petrolul a anunțat, duminică, despărțirea de unul dintre cei mai utilizați jucători în prima parte a sezonului. Cu toate că a apărut în primul „11” în 18 din cele 21 de meciuri din acest campionat al Ligii 2, plecarea portarului Arpad Tordai (21 de ani) e aplaudată în proporție de aproape 100 la sută de persoanele care au comentat la postarea de pe pagina de facebook a echipei ploieștene. Pentru acoperirea postului rămas vacant se zvonește că va fi readus Alberto Cobrea (28 de ani), în prezent la Poli Iași.

Tordai s-a întors la Viitorul, clubul de unde fusese împrumutat în vara trecută, iar la primul meci oficial din 2019, cu U Craiova, a fost rezerva lui Valentin Cojocaru. Goalkeeperul a apărat poarta Petrolului în 18 meciuri în prima parte a sezonului, iar suporterii începuseră să-l conteste după ce în unele dintre jocuri a gafat deciziv.

„Portarul Arpad Tordai a părăsit, în această dimineață, cantonamentul Petrolului, el întorcându-se la echipa de la care fusese împrumutat la începutul sezonului, Viitorul Constanța. În prima parte a sezonului, Tordai bifase 18 prezențe în tricoul „galben-albaștrilor”, fiind unul dintre cei trei jucători eligibili „U21″ folosiți, în mod constant, de către petroliști”, a anunțat Petrolul, care, în acest moment, îi mai are în cantonament, pe postul de portar, pe Mirel Bolboașă (29 de ani), Ianoș Brînză (20 de ani) și juniorul Alexandru Radu.

„Dubioasă plecare ! După atâtea gafe în campionat, îl iei în cantonament și brusc îl trimiți acasă ! Adevărată conspirație„, e doar unul dintre comentariile suporterilor Petrolului, lăsată de Marian Pîrvu, la postarea în care se anunță despărțirea de Tordai.

Petrolul s-a mai despărțit în această iarnă și de Daniel Isvoranu, Cristian Danci, Antonio Cruceru, Alexandru Ciocâlteu, Mihai Ene, Toto Tamuz, Robert Grecu, Florin Plămadă, Claudiu Herea, Marius Antoche, Jean Prunescu, Mihai Velisar și Andrei Rus, ultimii doi împrumutați la SCM Gloria Buzău, iar Prunescu la Dacia Unirea Brăila.

Zi lejeră la mijlocașul stagiului din Antalya

Altfel, Petrolul a încheiat, astăzi, prima săptămână a cantonamentului din Lara, iar, la jumătatea stagiului, au avut parte și de o primă zi mai lejeră. Astfel, de dimineață, jucătorii lui Mugurel Cornățeanu au efectuat un antrenament de refacere, pe teren, mergând, mai apoi, pe plajă, pentru o ședință de recuperare în apele Mediteranei.

Apoi, petroliștii au avut liber după orele prânzului, timp pe care îl vor folosi pentru o plimbare în orașul Antalya.

Următorul joc al „lupilor” este programat pentru marți, atunci când adversari le vor fi sud-coreenii de la Ansan Greeners, urmând ca, vineri, în ultimul test al stagiului, Petrolul să dea piept cu formația ucraineană Desna (primul eșalon, locul 6).

Foto și video: FC Petrolul

Pe aceeași temă