Au mai rămas câteva zile pâna la reunirea lotului, dar fosta
prim-divizionară se confruntă cu mari probleme. În ultimile luni,
Alba a pierdut la greu fotbaliști pe bandă rulantă, în timp ce
șefii de pe „Cetate” se plâng prin presa locală că vistieria e
goală. Din motive financiare, Unirea s-a despărțit de cei mai
valoroși jucători, iar acum speră să-și vândă puștii în
străinătate, lucru greu de realizat în contextul crizei financiare
ce a lovit din plin fotbalul european.
De la un
milion fiecare la… 420.000 euro împreună
Cotați la finalul lui 2009, în plin sezon al Unirii în Liga 1, de
către președintele CA Marian Sarmeș la câte un milion de euro
fiecare, uniriștii Gicu Grozav și Călin Cristea au plecat abia în
anul următor de la Alba, „alb-negrii” primind în schimbul celor doi
mai puțin de jumătate de milion de euro, plus procente dintr-o
vânzare ulterioară. Atacantul Gicu Grozav a fost vândut la Standard
Liege cu 350.000 de euro în urmă cu un an, iar mijlocașul Călin
Cristea a fost cedat, în disperare, la finele anului trecut la
Pandurii Tg. Jiu pentru numai 70.000 euro. Banii obținuți pentru
cei doi „Million euro boys” abia au ajuns pentru supraviețuire…
Dintr-o eroare a clubului din Cetatea Unirii, în vara lui 2010,
Alba a pierdut gratis unul dintre cei mai talentați fundași,
internaționalul de juniori Florin Ilie (18 ani) ajungând în curtea
prim-divizionarei FC Timișoara. Deși nu jucase deloc la prima
echipă, Fl. Ilie era cotat la circa 300.000 euro, dar a plecat
gratis.
Cu
memoriile la poartă
Printre puținii fotbaliști transferați cu bani începând din 2005,
Răzvan Dâlbea achiziționat în 2006 cu 10.000 de euro de la
Tricolorul Breaza, Andrei Poverlovici în 2009 de la FC Brașov în
schimbul sumei de 40.000 de euro și Sergiu Costea de la Dinamo cu
10.000 euro au părăsit liberi Unirea, fără a se încasa ceva în urma
lor, ba mai mult urmează memorii ce trebuie achitate. Și totuși
șefii uniriști încă mai visează frumos să dea lovitura la
transferuri externe pe sume colosale. Pe lista de export apar
numele tinerilor Nicușor Stanciu, Fabian Himcinschi, Vlad Ignat,
care cu excepția primului abia au adunat câteva minute în tricoul
albaiulian, portarul de 15 ani fiind doar rezervă… Pepiniera
uniristă a produs în ultimii ani, dar salvarea echipei de la
naufragiu pare puțin probabilă în actualele condiții fotbalistice
și economice. Să nu fie sfârșitul basmului de iarnă…
Călin Cristea și Gicu Grozav au fost foarte fericiți să facă pasul
la alte echipe superioare, dar ultimul a fost extrem de dezamăgit
la plecarea în Blegia pentru faptul că, deși transferul său a fost
cea mai importantă tranzacție din istoria Unirii, clubul nu l-a
recompensat și pe el cu prima pentru promovarea în Liga 1.
Bucurică, ghinionistul!
Dacă nu avea ghinionul să se accidenteze în ultimul meci din Liga I
al Unirii, de pe teren propriu cu Pandurii, cu siguranță fundașul
stânga Bogdan Bucurică ar fi fost primul plecat, însă și în cazul
lui unii sperau ca gruparea uniristă să primească în jur de un
milion de euro. Inclusiv jucătorii se amuzau când citeau în presă
sumele de transfer vehiculate, aceștia fiind constienți de faptul
că nu aveau în spate decât câteva jocuri pe prima scenă, echipa era
cu un picior în B și nu-i chema nici Traore, Moraes sau Torje,
fotbaliști care încă nu au părăsit campionatul intern….
7
jucători au plecat la finalul turului de la Unirea
Alba Iulia: Călin Cristea, Răzvan Dâlbea, Andrei Poverlovici,
Sergiu Costea, Istvan Szabo, Florin Sabou, Rareș Soporan
Articol scris de Lucian
Danciu