Hidișan a semnat cu UTA

12 Aug. 2011, 20:15 Bursa transferurilor
Hidișan** a semnat cu UTA

Florin Hidișan este începând de astăzi, pentru o perioadă de un an, jucătorul UTA-ei. Transferul mijlocașului la „Bătrâna Doamnă” a fost confirmat de site-ul oficial al clubului arădean.

„Astăzi în jurul prânzului Florin Hidișan a revenit la echipa care l-a consacrat semnând un contract pe un an.
Jucătorul a declarat că este bucuros și în același timp fericit pentru că îmbracă din nou tricoul UTEI.”
, se arată în comunicat.

Florin Hidișan (29 de ani) revine la UTA după trei ani, ultima apariție a acestuia în tricoul alb-roșu fiind atunci când antrenor principal era Ionuț Chirilă. Pentru echipa arădeană, mijlocașul a evoluat între 2006 și 2009.

Înainte de a semna cu echipa din liga secundă, Hidișan a dat probe la Petrolul Ploiești, acolo unde a jucat și într-un amical, cu Gloria Buzău, însă antrenorul „lupilor”, Valeriu Răchită, a decis să nu-l păstreze pe mijlocaș.

Despre noul transfer al echipei din liga secundă a vorbit și președintele Giovanni Catanzariti: „Hidișan este un jucător foarte important pentru noi, ținând cont de calitățile sale tehnice dar și datorită faptului că, din câte văd, este foarte hotărât să revină acel fotbalist pe care și-l doreau multe echipe de Liga I. El va rămâne un sezon cu noi, iar dacă UTA promovează există posibilitatea să prelungim înțelegerea.”, a comentat oficialul pentru Sport Arad.

Mâine, de la ora 11:00, pe stadionul „Francisc Neuman” UTA va juca un amical cu ACS Recas. Acesta va fi ultima partidă de verificare înainte de începerea campionatului Ligii a II-a.

Articol scris de Marius ANGHEL

12 Aug. 2011, 20:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă