Săgeata Năvodari a reușit să repatrieze unul dintre cei mai apreciați jucători pe care i-a avut anul trecut, ibericul Emilio Guerra. Atacantul urmează să se prezinte la echipă miercuri, cu o zi înainte de începerea cantonamentului montan programat să se desfășoare la Bușteni.
„Este un transfer pe care l-am dorit foarte mult și pentru care am insistat. Emilio ne poate ajuta foarte mult în încercarea noastră de a promova și sunt fericit că a înțeles situația financiară a echipei, pretențiile sale fiind decente”, a declarat Aurelian Băbuțan.
Managerul Săgeții a fost, însă, dezamăgit de atitudinea lui Silviu Pană, mijlocaș relansat de către năvodăreni, dar care a avut pretenții catalogate drept absurde de către conducător. „Domnul Pană a fost adus de noi, anul trecut, din Liga 3, de la satelitul Concordiei Chiajna, și, efectiv, relansat în fotbalul românesc. A vrut să plece imediat după retrogradare și după ce a făcut meciuri bune la noi, ajutat și de echipă, dar nu a convins nicăieri. Marți a venit să negocieze cu noi și l-am fi primit cu brațele deschise, dar solicitările sale au fost exagerate. Sunt foarte curios ce se va întâmpla cu fotbaliștii români anul viitor, când 300 dintre ei vor rămâne șomeri și vor avea toate ușile închise din cauza pretențiilor anterioare”, a completat Aurelian Băbuțan.
Din punct de vedere al lotului de jucători, venirea lui Guerra încheie campania de achiziții a Săgeții, antrenorii urmând să decidă care dintre tinerii aduși în această vară va continua la Năvodari.
Sursa: Observator de Constanța