Guerra, din nou decisiv pentru Săgeata

Mihai Andries 17 Nov. 2014, 11:48 Campionat

Săgeata Năvodari a urcat un loc în clasament, revenind pe trei, în urma victoriei de sâmbătă, de pe teren propriu, din etapa a 13-a a Ligii 2, 1-0 (Guerra 38) cu CS Balotești, una dintre codașele clasamentului.

Atacantul spaniol, din nou decisiv pentru Săgeata, a îndeplinit la gol o simplă formalitate, la pasa lui M. Chițu, care fusese deschis în adâncime de Florin Pătrașcu. De remarcat că atât meciul de sâmbătă, cât și cel din tur, s-au încheiat cu același scor -1-0 pentru Săgeata – și au avut același marcator, ibericul Guerra.

„A fost o victorie muncită, în fața unei echipe care, în ultimele etape, a jucat altceva. Știam că vom avea un meci greu, fiindu-ne potrivnice și condițiile meteo. În a doua repriză, vântul ne-a încurcat foarte mult. Bine că am marcat în prima parte. Am mai avut trei-patru ocazii de gol. Sunt mulțumit, chiar dacă am jucat mai slab ca în celelalte meciuri”, a spus Butoiu. „Echipa noastră a făcut o partidă bună, dar, în momentul în care nu fructifici ocaziile avute, nu ai cum să obții ceva. Cred că rezultatul echitabil era unul de egalitate, noi am avut ocazii mai mari. Experiența gazdelor și-a spus însă cuvântul, au reușit să dea gol”, a declarat și Emil Stanca, secundul Baloteștiului, prezent la conferința de presă.

SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI    1
CS BALOTEȘTI              0

Guerra ”38

Albuț (cpt.) – Cîrjă, Fl. Pătrașcu (I. Ursu ”52), R. Damian, Bruno – Cervera, D. Stana – Eloy (Vieru ”82), M. Chițu (Vagner ”80), Cr. Ganea – Guerra
Rezerve neutilizate: Ormenișan – Srdic, Ed. Năstase, Dunjic
Antrenor: Gheorghe Butoiu

C. Tănase – V. Lupașcu, Flămânzeanu, L. Ion, N. Filip – B. Oprea, I. Sandu (cpt.), M. Dobrescu (Corcoveanu ”60) – H. Chiacu (Gojnea ”71), Marinaș, Butică (Angelescu ”86)
Rezerve neutilizate: Ciuculescu – Nicolici, Ciocănaru, Mande
Antrenor: Tudorel Dumitru

Stadion: Flacăra (Năvodari); Spectatori: 200; Arbitru: Ovidiu Petre Oprea (Ploiești); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Adrian Ionescu (Târgoviște); Jucătorul meciului: Jose Emilio Guerra Rodriguez 3.

Sursa: Ziua Constanța
Foto de Alexandru RAITA

Mihai Andries 17 Nov. 2014, 11:48 Campionat
Pe aceeași temă