Golgheterul Ligii a II-a a fost salvat de Hagi!

03 Feb. 2012, 12:23 Bursa transferurilor

Atacantul Cristian Cristea (24 de ani), de la FC Snagov, este cel mai bun marcator al turului în Liga a II‑a. A marcat 12 goluri în 15 partide, dar echipa sa l-a abandonat după ce a suferit o fisură de cartilagiu la genunchiul drept. Marți dimineața a apărut însă soarele pe strada sa: a semnat cu Viitorul Constanța pe doi ani și jumătate.

După ce dai 12 goluri într-un tur de campionat, te aștepți ca în retur să ți se întâmple numai lucruri bune la echipa ta. Nu același lucru îl poate spune însă și Cristian Cristea, vârful lui FC Snagov, golgeterul Ligii a II-a, cu 12 reușite. Accidentat în etapa a XII-a, Cristea a fost abandonat de cei din Snagov la finalul turului, când a trebuit să se opereze.

„Nu au vrut să-mi prelungească contractul. În ultimele trei etape, am jucat cu genunchiul umflat, m-am sacrificat pentru Snagov, iar la finele anului ne-am despărțit.”, a spus Cristea, care a fost asaltat în tur de oferte din Liga I: „Dinamo m-a dorit, dar nu a dat 75.000 de euro. Șiman m-a vrut la Sportul, dar nu am vrut eu să mă îngrop acolo. Târgu Mureș și Ceahlăul m-au urmărit și ele, dar s-au retras când au aflat că m-am operat.”

Italienii se poartă urât cu străinii

Cristea a făcut junioratul în Franța și Italia. La început, la Le Mans, după care a ajuns la Cesena, actuala formație a lui Mutu. „În Italia a fost greu, de aia poate nici nu reușesc foarte mulți români să se impună acolo. Italienii sunt foarte uniți între ei, dar când vine un străin îl privesc cu alți ochi. Te vorbesc pe la spate, te lucrează psihic și te fac să te simți prost. Îmi pare rău că am plecat de la Cesena. Dacă mai rămâneam un an, acum probabil jucam cu Mutu în echipă”, e sincer Cristea.

Toate golurile, din acțiune

Totuși, Cristian Cristea nu a rămas fără echipă. Golgeterul Ligii a II-a a discutat în primele săptămâni din 2012 cu Viitorul Constanța, iar marți a semnat pe doi ani și jumătate cu formația lui Gică Hagi. „Sunt mulțumit din toate punctele de vedere. Îmi doresc doar să fiu sănătos, să revin cât mai repede pe gazon și să răsplătesc încrederea care mi-a fost acordată. Am dat 12 goluri, toate din acțiune, și cred că asta spune ceva despre mine”, a declarat Cristea.

Articol scris de Daniel REMEȘ și Marius ANGHEL
Foto: Marius ANGHEL

03 Feb. 2012, 12:23 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă