Ghiceanu și Tincu, blocați în roș-alb-albastru

22 Dec. 2009, 11:22 Bursa transferurilor
Ghiceanu și Tincu,** blocați în roș-alb-albastru

Deși au fost discuții cu privire la transferurile fundașului
Răzvan Tincu și atacantului Bogdan Ghiceanu, oficialii botoșăneni
nu vor să îi cedeze decât în cazul unei oferte de minim 100.000 de
euro pentru fiecare.

Răzvan Tincu și Bogdan Ghiceanu vor rămâne la Botoșani cel puțin
până în vară. Oficialii grupării roș-alb-albastre susțin că au fost
unele discuții cu alte formații din prima și a doua ligă, dar până
acum nu au primit o ofertă concretă. „Au fost doar
discuții prin telefon pentru unii jucători. Sunt unii jucători care
se vede că fac diferența, dar nu cred că ne vom despărți ușor de
acești jucători până nu rezolvăm problema salvării de la
retrogradare. Personal nu cred că va fi vândut vreun jucător în
afara celor care au fost puși pe liber. Doar să fie o sumă mare
care să redreseze financiar clubul”
, a spus Dumitru
Brânză, directorul executiv al FC Botoșani.

Transferuri pe minim 100.000 de euro

În plus, directorul executiv al FC Botoșani susține că în situația
în care va fi o ofertă concretă pentru vreun jucător, acesta va
pleca pe minim 100.000 de euro și nu cum au plecat Keita sau Simao
pe 10.000-15.000 de euro. „Noi ne dorim de fiecare dată
să obținem o sumă cât mai mare, dar 100.000 de euro este greu să
luăm pe un jucător. După părerea mea, 100.000 de euro sunt destul
de puțini bani. În vară am dat jucători pe sume foarte mici, dar
dacă nu luăm aceste măsuri acum nu mai era fotbal în Botoșani. Îmi
pare rău și acum după Keita și Simao, dar am fost forțați să-i dăm
pe nimic. E criză și la fotbal și am fost obligați să-i
cedăm”
, a mai afirmat Dumitru Brânză.

Ghiceanu, dorit de Poli Iași

Cornel Șfaițer, președintele clubului botoșănean susține că
oficialii clubului Poli Iași s-au interesat de atacantul Bogdan
Ghiceanu și că urmează să aibă o discuție concretă cu privire la un
eventual transfer. De altfel, Vasile Simionaș, directorul sportiv
al grupării din Copou a fost la câteva meciuri pe care FC Botoșani
le-a disputat pe teren propriu și la remarcat pe atacantul
botoșănean.

„Am discutat cu cei de la Iași cu privire la Ghiceanu
și urmează să ne întâlnim. Le-am spus încă de la început că el
poate fi transferat doar în cazul unei sume consistente. Nu mai
acceptăm variante gen împrumut până în vară. Dacă o echipă vrea un
jucător de la FC Botoșani va trebui să accepte suma solicitată de
noi pentru transfer”
, a spus Cornel Șfaițer.

Dumitru Brânză: „Sunt foarte puține greșeli de arbitraj
intenționate”

Directorul executiv al FC Botoșani susține că, deși se comit încă
destul de multe greșeli, arbitrajul este unul în creștere.

Fostul arbitru botoșănean, actualmente director executiv la FC
Botoșani, susține că în ultimii ani calitatea arbitrajului a
crescut. Cu toate că probleme de arbitraj apar etapă de etapă,
Dumitru Brânză susține că nu se greșește intenționat așa cum se mai
întâmpla în urma cu 10-15 ani. „Cu siguranță,
arbitrajul din România s-a îmbunătățit. Arbitrajul este văzut așa
cum este văzut deoarece presa pune întrebări tot timpul la
conducători și antrenori care comentează orice fază la limită. În
plus, sunt atât de multe camere de luat vederi și se vede orice
greșeală. Înainte era un ziar care scria de fotbal și prea puțin se
vorbea de arbitraj”
, a spus Dumitru Brânză. În plus,
oficialul botoșănean a afirmat că baremurile de arbitraj de la
nivelul ligii I și cele de la meciurile din cupele europene sunt
destul de motivante, astfel încât să nu mai intre în jocuri de
culise. „Sunt foarte puține greșeli de arbitraj
intenționate. Nu cred că la nivelul ligilor I și a II-a mai sunt
arbitri care vor să greșească intenționat. Sunt mulți arbitri
tineri care vor să ajungă în liga I. Când ajung la acel nivel vor
să arbitreze meciuri din cupele europene. Prea mult ne legăm de o
fază care există sau nu în timpul meciului. Aș vrea să văd și eu pe
cineva din fotbal care să vină la un post de televiziune și să
spună ca a câștigat în urma unei greșeli de arbitrajul. Răspunsul
elegant e nu comentez arbitrajul”
, mai afirmă
directorul executiv al FC Botoșani.

„Dacă la un arbitru
român Dan Petrescu e în stare să-i ia gâtul, când vine unul de
afară stă cuminte, la cravată. Mai vorbim de calificarea Franței?
Mai are rost?”
, Dumitru Brânză, director
executiv FC Botoșani.

FC tranferă în gol. Clubul fanion al județului a făcut două
tranferuri total neinspirate în vară. I-a dat mult sub prețul
pieței pe Keita și Simao. Primul a marcat de 4 ori în prima ligă și
a intrat în atenția oficialilor de la Dinamo, iar cel de al doilea
este unul din golgeterii FCM Bacău.

Sursa: evenimentuldebotosani.ro

22 Dec. 2009, 11:22 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă