Gane a renunțat la Bălașea

Gane a renunțat la Bălașea

Aflat în probe, fundașul stânga Giani Bălașea nu l-a convins pe
antrenorul Ionel „Jerry” Gane. Jucătorul de 21 de ani fusese
utilizat sâmbăta trecută în repriza secundă a amicalului cu
divizionara D mehedințeană Minerul Valea Copcii (8-0).
„Avem jucători pe postul de fundaș stânga. Bălașea a
ratat o bună parte din pregătirea de iarnă și nu mai era timpul
necesar pentru ca el să se integreze”
, a spus Gane
despre jucătorul care în turul campionatului a evoluat la CS Termo
Severin.

La sfârșitul lunii ianuarie, Bălașea
(foto
dreapta)
fusese acontat de FC Drobeta, alături de
care s-a pregătit în cantonamentul de la Donji Milanovac. După ce
FRF a anunțat că echipa severineană nu are drept de promovare în
Liga a II-a timp de trei sezoane, jucătorii echipei severinene au
revenit debusolați în țară, dar nu s-au mai antrenat zilnic,
acuzând și unele restanțe salariale.

Deși factorii de decizie au infirmat
inițial varianta dezintegrării echipei severinene, jucătorii au
fost înștiințați într-un final că FC Drobeta nu va mai continua pe
plan local și mulți dintre ei au rămas fără angajamente. Între
timp, Primăria Severin preluase divizionara secundă Gaz Metan CFR
Craiova, iar Gane și-a completat flancul stâng al defensivei prin
aducerea lui Cosmin Bogdan (CS Becicherecu Mic) și Nicușor Cosmin
Neacșu (FC Drobeta).

Sâmbătă, de la ora 11, noua echipă a
Severinului va disputa un amical pe Stadionul „Termo”, cu Minerul
Motru.

articol scris de Mircea
OGLINDOIU

Pe aceeași temă