FC Drobeta a renunțat la cei doi străini

12 Jul. 2009, 15:31 Bursa transferurilor
FC Drobeta** a renunțat la cei doi străini

Testați în amicalele cu Minerul Mătăsari (2-1) și Dunărea Calafat (2-1), mijlocașul lusitan Andre Veras și fundașul senegalez Sene Babacar nu l-au impresionat pe antrenorul Marian Bucurescu. Cei doi fotbaliști evoluaseră sezonul trecut în Liga a III-a portugheză, unde au jucat pentru GD Chaves, respectiv UD Rio Maior.

 

„Fotbaliștii aduși din Portugalia n-au convins. Vom aduce jucători măcar de valoarea celor pe care-i avem deja în lot”, a spus președintele executiv Vasile Mănescu. În urmă cu noi ani, un alt portughez dădea probe la malul Dunării, însă Hugo Moutinho a convins și se află și în prezent în lotul echipei severinene.
 

 

După cele două amicale de vineri și sâmbătă, FC Drobeta a mai renunțat și la craioveanul Laurențiu Matei (FC Balș), în timp ce atacanții Lucian Zamfir (CS Building Vj. Mare) și Andrei Băia (FC Caracal) vor mai fi testați și miercuri, cu CSM Rm. Vâlcea, când Marian Bucurescu va miza și pe componenții de bază.
 

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
 

12 Jul. 2009, 15:31 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă