În ultimele săptămâni, cei rămași la conducerea FC Farul au stabilit reînnoirea lotului, susținând că din retur vor veni mai mulți jucători în locul celor care au plecat la finalul acestui tur al Ligii II. Iată că ieri, antrenorul „marinarilor” a făcut o primă declarație care confirmă că sunt în jur de zece jucători vizați pentru gruparea constănțeană.
FC Farul s-a despărțit la finalul acestui tur al Ligii II de șapte jucători, Valentin Sandu, Cosmin Stegaru, Dani Popa, Dumitru Antonio, Marius Matei, Andrei Sescioreanu (sub formă de împrumut) și George Curcă, fostul căpitan al echipei, căruia i s-a terminat contractul. În aceste condiții, antrenorul principal al Farului, Alin Artimon, care se află momentan la Timișoara, în vacanță, a recunoscut că posturile lăsate libere vor trebui să fie suplinite, iar în acest sens s-au făcut deja progrese, cei rămași în conducerea clubului având discuții cu aproximativ zece jucători.
„Eu mă ocup de mișcarea a patru jucători în acest moment. În partea cealaltă, la Constanța, sunt discuții vizavi de alți patru sau cinci. Este o listă puțin mai largă, sunt nominali, jucători pe care i-am urmărit în perioada în care am realizat că avem nevoie să umplem anumite posturi. În sensul discuțiilor s-au mai făcut progrese, dar în sensul finalităților nu, pentru că este un pic greu în perioada asta. Jucătorii sunt spre casă, noi suntem și noi lângă familii și este mai greu”, a declarat antrenorul FC Farul, Alin Artimon.
La fel ca și lotul, conducerea clubului a suferit, de asemenea, pierderi pe acest final de tur, cu demisiile lui Marian Diaconescu, Ion Barbu, Marcel Lică și Cristi Munteanu, însă se pare că clubul are deja o variantă pentru executiv. Numele nu a fost făcut încă public, dar cel care este vizat se ocupă deja de problemele clubului, respectiv transferurile pentru retur.
„În Constanța, se ocupă și altcineva de lista transferurilor, nu vă pot da un nume, pentru că nu este încă la Farul. O să vedeți cine va fi când va fi anunțat. Dar și cel care se ocupă la Constanța de această mișcare, cât și eu în cealaltă parte am încercat să ne facem temele pe care le-am stabilit când am plecat din Constanța. Încercăm să mișcăm lucrurile. În ceea ce privesc jucătorii pe care dorim să-i transferăm, am convenit că până nu semnează cu noi, chiar dacă nu se prezintă până atunci la pregătire, nu vorbim de niciun nume. Unii sunt încă sub contract”, ne-a mai spus Artimon.
Curcă, încă sub semnul întrebării
Portarul George Curcă, care la finalul turului și-a încheiat contractul cu FC Farul, urma să poarte discuții cu patronul Farului, Giani Nedelcu, pentru a stabili dacă va mai continua sau nu la Constanța. Se pare că în pragul sărbătorilor, aceste discuții nu s-au mai făcut, iar situația fostului căpitan a rămas în aer.
„Curcă trebuia să aibă o discuție cu Giani Nedelcu. Este un jucător liber de contract, poate semna oricând cu orice echipă. Din punct de vedere al contractului de joc, rămâne ca domnul Nedelcu să-l poată convinge sau nu. Să vadă ce pretenții are, ce oferte a mai primit. Eu am avut o discuție cu el înainte de a pleca, și cu Matei pentru că era în aceeași situație. Le-am spus în ce condiții doresc să colaborez cu ei în continuare, sau să nu colaborez”, a precizat tehnicianul FC Farul, Alin Artimon.
Sursa: Cuget Liber