Farul se întărește cu doi jucători de la Pandurii: unul e portar, altul e mijlocaș cu 15 apariții în acest sezon de Liga 1

FC Farul va avea în echipă în amicalul pe care îl va disputa astăzi, de la ora 14:30, cu bulgarii de la Lokomotiv Gorna Oriahovița și doi jucători care aparțin de Pandurii. Portarul Răzvan Negrilă (19 ani) și mijlocașul Valentin Munteanu (26 ani) vor fi aproape sigur opriți în lot, având în vedere că „marinarii” au nevoie urgentă de un goalkeeper, dar și de întăriri în linia mediană.

Negrilă e sub contract cu Pandurii, în această iarnă a fost în cantonament în Serbia cu echipa a doua a gorjenilor, iar în prima parte a sezonului din Liga 2 a fost împrumutat la FC Caransebeș, club care s-a desființat.

Munteanu a jucat în 15 meciuri pentru Pandurii în Liga 1 în acest sezon, iar în cantonamentul din Spania a fost exclus din lot pentru nerespectarea programului de refacere. Mijlocașul gălățean care în cariera sa a mai evoluat pentru Dunărea Galați, AFC Fortuna sau Academica Argeș Pitești va fi, cel mai probabil, împrumutat la Farul.

Președintelui executiv al FC Farul, Auraș Brașoveanu, spune că a căzut de acord, atât cu jucătorul, cât și cu Pandurii, pentru transferul până în vară al lui Munteanu. „Din punctul meu de vedere, va rămâne și Negrilă, întrucât avem nevoie de portari”, a spus Brașoveanu pentru Ziua de Constanța.

Conducătorul Farului a explicat și situația în care se află Vasilică Cristocea, mijlocaș care n-a mai revenit la echipă. „Vasilică a avut și anumite probleme familiale. El spune că nu a fost contactat, că nimeni nu a discutat cu el, ceea ce nu este așa. E adevărat însă că nu a reușit să se întâlnească cu Giani Nedelcu și a spus că atâta timp cât nu are o întrevedere cu acesta, să cadă la înțelegere, nu mai vine la antrenament. Însă lipsa pregătirii îi dăunează în primul rând lui, dacă vrea să continue fotbalul”, a declarat Auraș Brașoveanu pentru aceeași sursă.

În afară de amicalul de astăzi cu echipa bulgară, FC Farul va disputa în această săptămână încă două meciuri de pregătire: joi, la Constanța, de la ora 13.00, cu Delta Dobrogea Tulcea și sâmbătă, în deplasare, de la ora 11.00, cu Dunărea Călărași.

Pe aceeași temă