Farul a bătut palma cu Robert Neagoe și cu Andrei Panait

Farul a bătut palma** cu Robert Neagoe și cu Andrei Panait

Farul a căzut de acord cu mijlocașii Andrei Panait și Robert Neagoe, urmând însă ca în cazul lui Panait, ultimul cuvânt să-i aparțină antrenorului Marian Pană, în urma prestațiilor jucătorului.

„Am finalizat tratativele și cu Robert Neagoe, dar și cu clubul său, CF Brăila, care și-a dat acordul pentru transfer. Robert a plecat azi (n.n. ieri) la Brăila, pentru a aduce actele, iar luni va fi la antrenament. După cum am spus, în noul lot punem accent pe constănțeni sau pe constănțeni prin adopție (gen Neagoe), care au făcut performanță în tricoul Farului. Am adus perechea de mijlocași centrali de la Brăila, Ochia – Neagoe, cu evoluții deosebite în ultimele sezoane. Lotul s-a creionat. În el se regăsesc atât jucători cu mare experiență (care au jucat efectiv la echipele de la care vin, nu doar au fost în lot), cât și fotbaliști tineri și foarte tineri. Dintre aceștia din urmă, unii sunt la lotul de juniori ori au cochetat cu el: Băjan, Moroșanu, Valentin Ion și Caciandone. Încercăm să încropim o echipă cât mai competitivă, care să aibă și viitor. Tinerii pot crește în valoare numai lângă cei cu experiență. Factor de echilibru în echipă, aceștia știu să gestioneze momentele delicate care apar”, a declarat președintele Farului, Auraș Brașoveanu.

Sursa: Ziua Constanța

Pe aceeași temă