EXCLUSIV | „U” Cluj a luat un fotbalist cu o poveste de viață incredibilă. A fost abandonat în gară la Roma, dar a ajuns lângă Totti

Universitatea Cluj a făcut un transfer interesant cu două săptămâni înainte de reluarea sezonului din Liga 2. Adrian Falub îl va avea în lot pe Joseph Bouasse Ombiogno, un mijlocaș ofensiv camerunez de 21 de ani. Acesta a făcut parte din formația Under 19 a celor de la AS Roma, iar apoi a fost împrumutat la Vicenza.

Povestea de viață a tânărului jucător camerunez Joseph Bouasse este una tulburătoare și a ajuns inclusiv în paginile celebrului The Sun. Precum mulți alți fotbaliști africani, acesta a fost remarcat încă din adolescență de căutătorii de talente. Amăgit cu un viitor contract, Bouasse a plecat de acasă la 16 ani, convins că la Roma îl va aștepta scouterul ce îi promisese că îi va găsi un contract ce îi va deschide drumul către o carieră de succes. Ajuns în gara din Roma, adolescentul a avut însă parte de un șoc. Cel care l-a chemat îl abandonase, astfel că a rămas singur și departe de casă.

La 18 ani a semnat cu AS Roma

Camerunezul a ajuns într-o tabără de refugiați din Roma și acolo a primit o șansă neașteptată, care avea să-i schimbe viața.

Liberi Nantes este o formație de amatori, alcătuită exclusiv din jucători refugiați, iar Bouasse a început să joace acolo. Cum această formație se află în Roma, joacă constant amicale cu AS Roma sau cu foștii jucători ai clubului din capitala Italiei.

La un astfel de meci amical a fost remarcat mijlocașul camerunez și a fost cooptat de AS Roma. La 18 ani, acesta a semnat un contract cu clubul capitolin, având șansa să se antreneze alături de Totti sau Nainggolan. Timp de un sezon a jucat la AS Roma Primavera, fiind împrumutat mai apoi în Serie B, la Vicenza, unde a prins un meci la echipa mare, în ediția 2016/2017.

Andrei Mureșan, Robert Neciu, Bogdan Barbu, Dragoș Penescu, Cătălin Ștefănescu, Sebastian Mailat și Marius Coman (revenit după împrumutul la CSM Reșița) sunt celelalte achiziții făcute de „U” Cluj în această iarnă.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Gazzetta Dello Sport și giallorossi.net

Pe aceeași temă