EXCLUSIV : Daniel Oprița la Concordia Chiajna!

12 Nov. 2009, 10:44 Bursa transferurilor
EXCLUSIV**: Daniel Oprița la Concordia Chiajna!

La 28 de ani, Daniel Oprița are o nouă șansă, poate printre
ultimele, de a-și relansa cariera. De la începutul acestei
săptămâni, se află la antrenamente la Chiajna, unde se pregătește
alături de elevii lui Liță Dumitru. Momentan, nu se pune problema
unei legitimări din mai multe motive. În primul rând, situația
contractuală a jucătorului este neclară, ultimul club la care a
fost legitimat fiind FK Baku, unde a fost coleg cu românul Cristi
Muscalu. În altă ordine de idei, mai apare și problema stării
medicale a jucătorului, care acuză ușoare probleme la genunchiul
unde a suferit acum trei ani o teribilă accidentare.

De altfel, de la acel moment, fostul jucător al Stelei nu și-a
mai revenit la forma care l-a consacrat. Peste tot pe unde a
evoluat de atunci, a fost o cruntă dezamăgire, chiar dacă a jucat
pentru Dinamo, UTA sau peste hotare. În ultimii ani, a rămas
celebru pentru momentele când a fugit de la Lorca (liga a III-a
spaniolă) unde fusese adus ca o mare vedetă și a acuzat probleme de
adaptare la nici o lună de la sosire. Nu trebuie uitat nici
momentul U Cluj, de unde a plecat la nici două de la sosirea la
club. Asta deoarece antrenorul care l-a adus la club, Dorinel
Munteanu, tocmai semnase cu Steaua.

Rămâne de văzut dacă etapa Chiajna va însemna pentru Oprița o
nouă excursie de scurtă durată sau momentul renașterii sale. În
cazul în care Liță Dumitru va reuși să îl repună pe picioare,
Chiajna va avea un tandem ofensiv de temut cu Diniță și Oprița,
astfel că obiectivul promovării în Liga I ar deveni mai ușor de
atins.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ
și Andrei PETRICĂ‚

12 Nov. 2009, 10:44 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă