După ce Liga2.ro a anunțat în exclusivitate că Alexandru Dandea a semnat cu Gaz Metan Severin, astăzi, site-ul oficial al echipei oltene a oficializat transferul fostului mijlocaș al lui CSM Râmnicu Vâlcea, cât și a încă unui fotbalist. Dan Ignat, fundașul lui FC Olt, a parafat, la fel ca Dandea, un contract valabil pe doi ani și jumătate cu clubul severinean.
În urma transferului lui Dan Ignat, acesta se întoarce la Severin, acolo unde a mai evoluat o perioadă îndelungată la echipa FC Drobeta.
Boroiban, al treilea plecat
Dacă la capitolul veniri, severinenii au parafat actele cu doi jucători, la cel al plecărilor, Gazul le-a reziliat până acum la trei fotbaliști contractele. După Alin Coțan și Daniel Oprea, clubul din Seria a II-a a ajuns să se despartă de comun acord și de atacantul Laurențiu Boroiban.
Foto: Marius TUDOR