Boroiban, drum liber spre ALRO Slatina

03 Jan. 2012, 14:24 Bursa transferurilor
Boroiban,** drum liber spre ALRO Slatina

Atacantul Laurențiu Boroiban și-a reziliat contractul cu Gaz Metan Severin și poate evolua în returul actualei ediții de campionat pentru Alro Slatina. Parafarea unei înțelegeri cu gruparea de la malul Oltului ar urma să se facă în zilele viitoare, existând șanse foarte mari ca cele două părți să ajungă la un acord.

„Boroiban și-a reziliat contractul cu cu Gaz Metan. Discuții erau mai de mult, iar astăzi s-au finalizat”, a spus președintele grupării mehedințene, Gheorghe Constantin.

Un alt fotbalist al formației din Severin care ar putea ajunge în această iarnă la Alro este Alin Vigariu. „Deocamdată, el este jucătorul clubului. Dacă o să ne despărțim de Vigariu, vom anunța. Este și această variantă, ca el să plece. Sunt și alte probleme, care nu pot apărea în presă. Boroiban este singurul jucător cu care am reziliat contractul până acum. Ce vreau să menționez este că jucătorii de care ne despărțim sunt la propunerea lui Bondrea, antrenorul face lista”, a mai declarat Gheorghe Constantin.

Sursa: Olt TV

03 Jan. 2012, 14:24 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă