După ce a fost prezent și la reunirea lotului grupării Gloria Buzău, începând din această săptămână fostul fundaș central al celor de la Sporting, Constantin Ferariu, se antrenează împreună cu gruparea gruparea de Liga a II-a Dunărea Galați.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani se află și pe lista Rapidului Suceava, fiind văzut de antrenorul Bogdan Tudoreanu drept înlocuitorul ideal pentru înlocuirea lui Florin Plămadă, care va evolua începând din sezonul de primăvară pentru FC Botoșani.
„Momentan, mă antrenez cu Dunărea Galați. Deocamdată nu am semnat niciun contract, însă important este că oamenii de aici mă vor. În plus, mă cunosc foarte bine cu cei doi antrenori ai echipei, Costel Enache și Dan Dosan, sub comanda cărora am lucrat la Laminorul Roman. Am rămas însă în contact și cu oficialii grupării Rapid Suceava. Sigur că pentru mine ar fi mai convenabil să rămân aproape de casă, la Suceava. Trebuie să mi se promită însă ceva concret, pentru că sunt sătul de promisiuni”, a precizat Ferariu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU