Până luni, atunci când la Arad ajunge Răzvan Ivan, fundașul care e ca și achiziționat de la Unirea Alba Iulia, la UTA au venit în probe de astăzi și un fundaș central portughez și un atacant paraguayan, ambii cu meciuri la echipa a doua a celor de la Benfica Lisabona, scrie Sport Arad.
Atacantul sud-american este Francisco Vera (24 de ani, foto principal), crescut de Rubio Nu, unde a evoluat între 2010 și 2015. Acum trei ani și jumătate a fost achiziționat de Benfica pentru 2.8 milioane de euro, însă a fost utilizat doar la echipa a doua a clubului portughez. Apoi, a fost împrumutat un sezon în Uruguay, la Fenix, în 2017 s-a întors la Rubio Nu pentru 1,5 milioane de euro, iar din martie 2018 a trecut în liga a doua boliviană, la Petrolero.
Fundașul este Alexandre Alfaiate (23 de ani, foto jos, în stânga), care între 2009 și 2014 a jucat la echipa U19, respectiv secundă a celor de la Benfica, fiind component al grupei care a ajuns în finala UEFA Youth League în sezonul 2013-2014, pierdută contra Barcelonei. Ulterior a fost împrumutat la Coimbra, apoi cedat la AFC Tubize (Belgia), iar din vara lui 2018 joacă în Andorra, la FC Lusitanos.
Cei doi jucători vor fi testați de Ionuț Popa în aceste zile.
UTA a făcut un singur transfer până acum, mijlocașul Baudouin Kanda (25 de ani), fost la Dunărea Călărași.