Dinamo și Vaslui, cu ochii pe Briceag

Dinamo și Vaslui,** cu ochii pe Briceag

Dinamo și FC Vaslui nu se luptă doar în campionat, pentru ultimul loc ce asigură o prezență în cupele europene, în sezonul viitor. Cele două formații se duelează și pe piața transferurilor, pentru un puști din Liga a II-a, iar „lupta” poate ajunge la nivelul disputelor pentru Paito și Dorin Rotariu.

Marius Briceag (21 ani) este unul dintre cei mai promițători fundași stânga din liga secundă, evoluează la CSM Râmnicu Vâlcea și, conform Vremea Nouă, atât conducerea clubului moldovean, cât și cea din „Ștefan cel Mare” discută cu oficialii clubului vâlcean pentru semnătura jucătorului.

Conform publicației vasluiene, Briceag, care în ultimele partide a evoluat ca mijlocaș stânga, a atras atenția „galben-verzilor” încă din iarnă. Dar cum obiectivul clubului este promovarea, antrenorul Claudiu Niculescu s-a opus complet transferului jucătorului. CSM Râmnicu Vâlcea se află pe primul loc din Seria a II-a a Ligii a II-a. Potrivit impresarului său, Briceag este monitorizat până în vară și de Real Sociedad și Mallorca.

„Război” deschis după Paito și Rotariu

Nu este prima oară când ambele cluburi țintesc aceiași jucători. În 2012, Vaslui l-a întors pe Paito Mucuana chiar de pe aeroportul din Antalya, în timp ce acesta se îndrepta către cantonamentul lui Dinamo. „Câinii” s-au răzbunat prin Dorin Rotariu, fotbalist care ajunsese la Vaslui prin intermediul unchiului său, Iosif Rotariu, care era secundul lui Gabi Balint. Rotariu a fost convins să semneze cu Dinamo, iar unchiul său a fost demis de la Vaslui.

Pe aceeași temă