Dinamo a renunțat la Tameș! Năstăsie și Doman vin în ‘Groapă’

27 Dec. 2009, 23:29 Bursa transferurilor
Dinamo a renunțat la Tameș!** Năstăsie și Doman vin în 'Groapă'

Așa cum Prosport v-a anunțat în urmă cu o săptămână
Borcea&co au demarat tratativele cu FC Argeș pentru
transferurile lui Doman și Tameș.

Între timp, oficialii din Ștefan cel Mare au renunțat la
achiziționarea lui Tameș, preferându-l pe Cosmin Năstăsie. Acesta a
mai fost în vizorul lui Dinamo în urmă cu aproximativ un an, dar
atunci prețul cerut de Penescu a fost considerat exagerat. Năstăsie
a fost o adevărată ‘bestia nera’ pentru Dinamo în sezonul
2005-2006. Atunci, în turul campionatului, el a înscris golul prin
care FC Argeș s-a impus în Ștefan cel Mare. Mijlocașul dreapta se
va prezenta, așadar, din ianuarie, alături de Doman la
antrenamentele ‘câinilor’.

Doman va semna un contract valabil pe două sezoane și este
considerat drept cel mai talentat fotbalist produs de celebra
pepinieră de fotbal de la Pitești în ultimii ani. Mijlocașul în
vârstă de 21 de ani este considerat deja „noul Mutu”, poreclă la
care acționarii nu aveau cum să rămână impasibili. Viitorul elev al
lui Cornel Țălnar este extrem de tehnic, pasează foarte bine și
poate juca excelent în linia mediană pe orice post, cu excepția
celui de închizător.

3 selecții are
Cătălin Doman la selecționata de tineret a României

27 Dec. 2009, 23:29 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă