Dâlbea va juca la Unirea Tărlungeni: „Sunt convins că am făcut o alegere bună”

Dâlbea va juca la Unirea Tărlungeni:**

Unirea Tărlungeni a reușit un nou transfer. După Forika, Dănălache și Istrofor, care au ajuns în această vară la Tărlungeni, un alt fotbalist de la defuncta Corona a făcut pasul la Unirea.

Fostul căpitan al Coronei, mijlocașul Răzvan Dâlbea (32 de ani), a ajuns, ieri, la un acord cu oficialii Unirii și a semnat un contract valabil pe un sezon. „Am avut câteva oferte din Liga 1, însă nu s-a concretizat nimic, astfel că am acceptat oferta celor de la Unirea. Cunosc mai mulți jucători de la Tărlungeni și sunt convins că am făcut o alegere bună și ne vom îndeplini obiectivul. Important este că am rămas la Brașov, la o echipă unde am fost dorit atât de antrenor, cât și de cei din conducere. Din punct de vedere fizic mă simt bine, deși în ultimele luni m-am pregătit singur. Am început antrenamentele cu echipa, iar acum cel mai important lucru este să mă integrez cât mai repede în acest grup. Nu știu dacă voi debuta oficial în meciul de la Timișoara, asta va decide antrenorul Dan Bona”, a spus Răzvan Dâlbea.

Altfel, Unirea Tărlungeni va juca vineri, de la ora 11.00, la Timișoara, meciul cu formația locală, ACS Poli. Cum sâmbătă, pe „Dan Păltinișanu”, este programat meciul de rugbi dintre RCM Timișoara și Farul, întâlnirea dintre ACS Poli și Unirea Tărlungeni a trebuit devansată.

Inițial, bănățenii au propus ca meciul să se desfășoare vineri seara, însă oficialii brașoveni nu au fost de acord cu această variantă, asfel că partida se va disputa vineri, de la ora 11.00.

Sursa: Monitorul Expres

Pe aceeași temă