CSM Râmnicu Vâlcea – marea dezamăgire a Ligii 2. Unde au ajuns jucătorii și antrenorii care au activat în acest sezon la echipa olteană înainte ca aceasta să se desființeze

Înființată în anul 2004, CSM Râmnicu Vâlcea s-a retras în această iarnă din campionat, după 11 ani consecutivi în care a evoluat în eșalonul secund. Acționarii echipei, SA Damila SA și primăria Râmnicu Vâlcea, au renunțat să mai susțină financiar echipa de eșalon secund, dar clubul aflat în pragul falimentului va continua până în vară cu echipele de juniori în competițiile juvenile. Clubul este condus în acest moment de un administrator judiciar stabilit la Craiova, care a convocat Adunarea Creditorilor CSM cu propunerea de faliment.

Deși CSM ierna pe un modest loc 14, jucătorii vâlceni au fost la mare căutare în această iarnă pe piața transferurilor. Cele mai importante plecări au fost „contingentul” către Pandurii, compus din Samson, Stana și Bușu, mutări favorizate însă și de cele petrecute în iarnă la clubul gorjean. Tot în Liga 1 a ajuns și antrenorul Jerry Gane, dar la Dinamo.

Iată lista cu echipele unde au ajuns jucătorii și antrenorii care au încheiat anul la CSM Râmnicu Vâlcea:

Vlad Muțiu – Portarul aflat sub contract cu Dinamo a ajuns la CS Afumați și a debutat la noua sa echipă sâmbătă, în eșecul suferit la Clinceni, scor 0-1. Muțiu are avantajul că este jucător Under 21.

Cătălin Căbuz – CSM a insistat mult pentru a reuși să îl împrumute de la Viitorul. Căbuz a ajuns acum la Chindia Târgoviște și, fiind jucător Under 21, are șanse mari să fie titular.

Iustin Teodorescu – Portarul de 17 ani care a debutat anul trecut la Liga a 2-a a ajuns la ACS Șirineasa, singura echipă vâlceană rămasă în primele trei ligi ale Românei. Teodorescu este în acest moment prima opțiune pentru postul de titular.

Samson Nwabueze –  Fundașul drepta a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, dar a ratat cantonamnetul din Antalya, pentru că nu a avut viză. Și-a văzut visul îndeplinit și a debutat la 28 de ani în Liga 1, iar la acest moment este titular la gorjeni.

Cătălin Pîrvulescu – Cel mai vechi jucător din lotul vâlcenilor a ajuns la liderul Seriei a 4-a a Ligii 3, AFC Hermannstadt, pentru a contribui la promovarea sibienilor. Liderul Juventus l-a avut și ea în vizor, dar a făcut oferta prea târziu, după ce stoperul ajunsese la Sibiu.

Ionuț Neag – Jucătorul era obiectul unui litigiu între Mediaș și Vâlcea. Fundașul central a fost în probe la Pandurii, dar nu a impresionat. Până la urmă, Neag a ajuns la liderul Juventus București.

Cristian Munteanu – A fost, fără îndoială, cel mai constant jucător al CSM-ului în tur. După ce a plecat de la Râmnicu Vâlcea s-a pregătit cu Olimpia, dar șefii clubului din Satu Mare și-au retras oferta. Munteanu a ajuns apoi la Snagov, pentru a pune umărul la redresarea Metalului Reșița.

Denis Dumitrașcu – Jucător Under 21, fundașul dreapta a fost în probe și a rămas la Chindia Târgoviște. În amicale a fost titular pentru Chindia.

Sorin Bușu – Fundașul stânga a revenit și el în Liga 1, odată cu transferul la Pandurii. A fost titular în primele trei meciuri ale gorjenilor.

Daniel Stana – Experimentatul mijlocaș central a revenit în iarnă în primul eșalon, la Pandurii. A fost titular în primele trei meciuri pentru echipa lui Flavius Stoican.

Călin Cristea – Mijlocașul central a ajuns la Dunărea Călărași. A fost titular în prima etapă din retur pentru Dunărea, în remiza de la Mioveni.

Octavian Vasile – A discutat în această iarnă cu Clinceni și Hermannstadt, dar a semnat pentru Metalul Reșița, acolo unde va colabora din nou cu Cătălin Rufă. Mijlocașul dreapta va fi probabil titular pentru Metalul în retur.

Florian Pîrvu – Mijlocașul central face parte și el din jucătorii aduși de Cătălin Rufă la Snagov din Zăvoi.

Cosmin Piscanu – Mijlocașul central s-a pregătit toată iarna cu Mioveni, dar conducătorii de acolo i-au pus în față un contract mai mic decât cel discutat inițial, asta pentru a scăpa de el după ce l-au readus pe Boboc de la Astra. Ofertat și de Cătălin Rufă, Piscanu a ajuns la SCM Pitești, în Liga 3, echipă care nu poate rata promovarea în eșalonul secund.

Stephan Drăghici – a revenit la echipa sa cu care era sub contract, CS U Craiova. Are doar 19 ani și a lăsat o impresie foarte bună la CSM, dar este greu să joace la Craiova. Pe moment, va evolua la satelitul CS U II, în Liga a 3-a.

Radu Georgescu – Mijlocașul stânga a mers inițial la județ, în orașul natal, Horezu, dar până la urmă a semnat cu ACS Șirineasa. Este încă în recuperare după o operație la umăr și își dorește să urmeze cursuri de hair styling.

Ion Marian – Jucătorul de bandă dreapta Ion Marian a ajuns la ACS Șirineasa, rămasă singura echipă profesionistă din județul Vâlcea.

Adrian Cârstea – Mijocașul a revenit la Podari, echipă de Liga a 3-a de unde fusese achiziționat anul trecut de CSM.

Bogdan Geantă – Atacantul a plecat în Germania, unde evoluează în Liga a VI-a, la Cosmos Aystetten. A marcat deja primele goluri pentru nemți.

Ovidiu Mihai – A jucat rar la CSM în tur și a ajuns tot în Germania, la Cosmos Aystetten.

Constantin Stoica – Atacantul a ajuns în Liga a 3-a, la SCM Pitești, echipă care este deja cu un picior și jumătate în eșalonul secund. A marcat în amicale și a fost titular în ultimul test al argeșenilor, cu Metalul Reșița.

Mihai Dina – A dorit să își găsească un contract într-un campionat extern, apoi a fost chemat și el la Olimpia, odată cu Munteanu, dar a ajuns să semneze cu Metalul lui Cătălin Rufă. A fost titular și a marcat în ultimul test al formației din Reșița care joacă la Snagov.

Grigore Ceapă – A refuzat oferta de a reveni la fosta sa echipă, ACS Șirineasa. Rapidul mijlocaș de bandă a semnat în Liga a 3-a cu Atletic Bradu, club care își face planuri de promovare în sezonul viitor.

Florin Costea – Vedeta echipei vâlcene este singurul care, deocamdată, nu și-a găsit altă echipă. Este în Arabia Saudită, în vizită la fratele său Mihai și speră să își găsească o echipă în zonă.

Jerry Gane – Antrenorul principal al CSM-ului a vizat să plece în Elveția, dar a ajuns „secund” la Dinamo, unde face echipă cu Cosmin Contra.

Adrian Dulcea – Antrenor secund în acest sezon la CSM, Dulcea a dat curs ofertei de la Atletic Bradu, în Liga a 3-a. Fostul atacant a condus CSM-ul la ultimul joc înainte de desființare, la Timișoara, după demisia lui Gane.

Robert Tufiși – Are în continuare grupă de portari și așteaptă înființarea clubului de copii al primăriei, unde își dorește să profeseze. A refuzat ofertele de la Liga a 3-a și a devenit profesor de sport la un liceu din oraș.

Lucian Munteanu – președintele CSM-ului rămâne manager la SC Damila SA. Nu încheie definitiv cu fotbalul și rămâne să se ocupe până în vară de echipele de juniori.

Dacă în vară se va răzgândi și va dori să continue cu o echipă de seniori, CSM Râmnicu Vâlcea are doar varianta ultimei ligi din județul Vâlcea, după ce în această iarnă s-a retras din campionatul Ligii 2.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă