Corona Brașov a renunțat la nouă jucători

Corona Brașov** a renunțat la nouă jucători

Echipele mici din liga a III-a brașovene și-au reluat
activitatea în vederea reluării returului de campionat. Cele două
formații brașovene, aflate în liga a III-a, seria VI-a, SCM-Corona
Brașov și Unirea Tărlungeni au obiective diferite.

În timp ce nou promovata în liga a III-a Corona se află pe un
loc de top are șanse de a accede în liga a II-a, Unirea se află în
zona inferioară și are ca obiectiv părăsirea acestei zone
periculoase. Ambele echipe au revenit la pregătiri cu aceleași
bănci tehnice. În formația Corona s-au făcut o serie de modificări
pe când Unirea a pornit în pregătiri cu același lot de jucători cu
care au terminat turul campionatului.

Șansele
Coronei la promovare

Așa cum am amintit nou promovata SCM-Corona Brașov a terminat
turul campionatului pe un surprinzător loc 3 și cu mai multă
atenție în meciurile de pe teren propriu, unde au terminat la
egalitate în trei partide, puteau să se afle la egalitate cu
liderta clasamentului.

Conducerea clubului a renunțat la 9 jucători care erau în lotul
din toamnă: Cătălin Ailincăi, Cătălin Receanu, Remus Ciolănel,
Valentin Onciu, Daniel Bărbășescu, I. Oprea, Alexandru Terciu,
Voicu și Alexandru Cândea.

În aceste condiții la primele antrenamente au luat parte
următorul lot de jucători: Adrian Dărăbanț, Marian Măuță, Savin
Cojocareu, Attila Vajda, Dragoș Surducan, Sergiu Dămoc, Marius
Nicodim, Alin Postolache, Cristian Moarcăș, Codruț Gâtu, Bogdan
Marinescu, Alexandru Kantor, N.Negraru, Marin Constantin.

Acestui lot de jucători li s-au adăugat doi jucători care s-au
transferat în aceste zile. Atacantul Bogdan Pop de la Unirea
Ungheni și mijlocașul Marius Mitran de la Electrosid Titu. Banca
tehnică este în continuare cea din turul campionatului, Dan Bona
antrenor principal și Vasile Gherghe antrenor secund.

Până la 6 februarie pregătirile se vor efectua la baza proprie
urmând ca timp de 10 zile din 7 februarie să se organizeze o
pregătire centralizată la Tușnad.

Fără
modificări în lotul Unirii

La a patra evoluție consecutivă în liga a III-a, Unirea
Tărlungeni a început pregătirile pentru returul campionatului fără
modificări majore. S-a renunțat la un singur jucător, Cosmin
Dobai.

La apelul antrenorului Gyorgy Balint au răspuns prezenți
următorii jucători: Dan Harnagea, Alexandru Târziu, Petruț Bunduc,
Gheorghe Vlăsceanu, Cristian Strătilă, Vasile Tatarciuc, Ioan
Cercel, Codrin Airinei, Ion Andrei, Vlad Munteanu, Sergiu Brujan,
Sorin Marin, Robert Kurtuly, Cristian Voicu, Liviu Niculaie, Florin
Săndulache, Cosmin Căpățână, Alin Gerotă, Murărescu, Andrei
Gânj.

Întreaga pregătire se va efectua la baza proprie numai că din 7
februarie se va face în regim de cantonament.

Directorul sportiv al clubului, Claudiu Cazan ne-a relatat că se
află în discutții cu unii jucători pentru a fi transferați, urmând
ca după definitivarea contractelor să fie anunțați oficial.

sursa: Bună Ziua Brașov

Pe aceeași temă