Cioinac i-a spus „adio” lui Dinamo: „Plecarea aceasta a fost ca și o despărțire de cineva drag”

Cioinac i-a spus

Dinamo s-a despărțit de mai mulți jucători în acestă vară. Portarul Naumoski și-a încheiat contractul, Cătălin Munteanu a ajuns la FC Brașov, împrumutul lui Țucudean de la Standard a expirat, iar Grigore s-a transferat la Toulouse. Sâmbătă, un alt jucător a anunțat că pleacă de la alb-roșii. Ionuț Cioinac, 23 de ani, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care anunță că a venit momentul despărțirii, iar decizia îi aparține.

Mijlocașul a venit la Dinamo în iarnă de la Târgu Mureș și a jucat doar într-un singur meci în acest campionat al Ligii 1. Din păcate, debutul în meciul cu Viitorul i-a fost unul cu ghinion. Intrat pe teren în minutul 53, la scorul de 1-0 pentru Dinamo, Cioinac a egalat situația pe tabela de marcaj după ce și-a introdus mingea în propria poartă, iar apoi a comis un penalty prin care echipa lui Hagi a preluat conducerea. Echipa din Ștefan cel Mare a pierdut meciul cu 2-1. De atunci nu a mai fost folosit de către Flavius Stoican la prima echipă. În schimb, jucătorul a evoluat constant la formația secundă din Liga a III-a, acolo unde a marcat aproape meci de meci.

„De bună voie și nesilit de nimeni am luat decizia de a merge mai departe. E ca și cum te-ai trezi dintr-un somn adânc și-ți dai seama că trebuie neapărat să sari din pat și să trăiești mai departe. Am avut motivele mele, pe care prefer să nu le dezbat aici și acum. M-am frământat mult, e drept. Nu e ușor să iei o decizie majoră care schimbă cursul vieții tale, mai mult, atunci când deja acel lucru a început să facă parte din viața ta zilnică. Plecarea aceasta a fost ca și o despărțire de cineva drag, însoțită de priviri derutate din partea unora și de înțelegere și victorie din partea altora, de întrebări mai mult sau mai puțin pertinente și de afirmații, constatări care de care mai veridice sau nu. Și în toate cazurile, oamenii trebuie să fie conștienți că totul se întâmplă cu un motiv…mă bucur ca am facut parte din acest grup minunat…. SUCCES IN CONTINUARE!!!”, a scris Cioinac pe Facebook.

Ionuț Cionac va evolua în Liga a II-a la Fortuna Poiana Câmpina, echipă ce tocmai a promovat din Seria a VI-a a Ligii a 3-a. Jucătorul revine la gruparea prahoveană ce l-a achiziționat de la Dunărea Galați. Fortuna este cea care l-a trimis de Cioinac atât împrumut la ASA Târgu Murel, în Liga 2, cât și la Dinamo.

37 de minute a jucat Cioinac pentru prima echipă a lui Dinamo, în meciul cu Viitorul, când l-a schimbat pe Bilinski

Pe aceeași temă