Chirilă e bănuit că duce jucători la Dinamo!

19 Feb. 2009, 12:04 Bursa transferurilor
Chirilă e bănuit că** duce jucători la Dinamo!

Oficialii clubului UTA îi vor sancționa pe juniorii Draia și Trif, care au dispărut de la antrenamentele echipei de republicani a Bătrânei Doamne și despre care există informații că ar fi fost racolați de Ionuț Chirilă, pentru a fi puși la dispoziția echipei Dinamo II București.

 

 

Cert este că, deși UTA are restanțe față de cei doi, care beneficiază de salarii lunare de câte 200 de euro, ei nu sunt liberi de contracte și nici nu beneficiază de acte care să le permită să se pregătească alături de alte formații. Prin urmare, sunt supuși regulamentelor clubului și vor fi amendați. Tot pe tava celor de la Dinamo II este pus și Dan Puie (foto), dispărut de aproape două săptămâni de la UTA. Și împotriva lui vor fi luate sancțiuni disciplinare. 

 

De asemenea, există informații că mijlocașii Polgar și Gornic se aflau miercuri la București, alături de Chirilă. Ei au refuzat să fie aduși la zi cu salariile și să rămână jucătorii UTA-ei și beneficiază de adeverințe în baza cărora se pot pregăti, timp de 10 zile, cu alte echipe.

 

articol scris de Sebastian ȘICLOVAN

19 Feb. 2009, 12:04 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă