După ce negocierile cu Dinamo nu au ajuns la niciun rezultat, cel mai curtat jucător de la CSM Râmnicu Vâlcea, fundașul stânga Marius Briceag (22 ani), a anunțat că rămâne la echipa din Liga a 2-a.
Ca și în iarnă, Dinamo București a tatonat și în această vară pentru transferul lui Marius Briceag, dar oferta făcută clubului oltean pentru talentatul jucător a fost una foarte modestă. „Eu mi-am dorit să plec, să fac pasul la Liga I, dar, dacă cluburile nu s-au înțeles, asta este situația, rămân la CSM. Dinamo a vrut să mă ia sub formă de împrumut și în iarnă, dar atunci s-a opus Claudiu Niculescu, iar conducătorii mi-au promis că îmi vor da drumul în această vară dacă va veni o altă ofertă. Asta este situația, rămân la Vâlcea încă un an și ne vom lupta din nou pentru promovare, deși va fi și mai greu, pentru că intră doar prima clasată” a declarat Marius Briceag.
„Dacă e să plec, o voi face unde îmi convine și mie, nu doar unde vrea clubul să mă trimită”
Fundașul stânga mai are un singur an de contract cu CSM și va discuta prelungirea cu șefii clubului. „Din iarnă intru în ultimele șase luni de contract cu Vâlcea și pot semna cu cine doresc. Rămân să îmi respect contractul cu Vâlcea, nu am de ales, nu depinde numai de mine. Dacă e să plec, o voi face unde îmi convine și mie, nu doar unde vrea clubul să mă trimită. Conducerea CSM-ului a vrut să mă trimită la Pandurii sub formă de împrumut, trebuia să merg în cantonament cu ei, dar nu am fost de acord. Vreau să plec definitiv, mai ales că au fost și alte oferte. Acum, oricum, nici nu mai vreau să plec, toate echipele au făcut câte două cantonamente, mai sunt două săptămâni până începe campionatul, nu sunt pregătit și nu aș avea șanse să joc” a explicat Briceag.
Munteanu: „Nu îl putem lăsa să plece pe sume modice”
Marius Briceag a venit vara trecută la Vâlcea de la FC Argeș după ce inițial ajunsese la UTA. Fostul președinte al CSM-ului, Gheorghe Constantin, a intermediat atunci transferul jucătorului de bandă, având o contribuție decisivă la aducerea sa în Zăvoi .
Totuși, conducerea clubului vâlcean este dispusă să se despartă de fotbalist, chiar în această vară. „I-am promis lui Briceag că îi vom da drumul la Liga 1 în cazul unei oferte avantajoase pentru club, dar nici nu îl putem lăsa să plece pe sume modice. Eu cred că Briceag va juca la Liga 1, fie cu noi, fie cu altă echipă” a spus managerul general al vâlcenilor, Lucian Munteanu.
Articol scris de Adi Georgescu