Bodea încă n-a semnat

13 Jun. 2011, 20:53 Bursa transferurilor
Bodea încă** n-a semnat

Prezent vineri în Drobeta Turnu Severin, antrenorul Cosmin Bodea
s-a înțeles verbal cu oficialii clubului Gaz Metan CFR Craiova, dar
deocamdată n-a semnat contractul. Acesta va avea ca obiectiv
promovarea în Liga I la finele sezonului 2012-2013.

Bodea va fi ajutat de Cornel Mihart și Florin Pîrvu, ultimul
urmând să renunțe la cariera de fotbalist, după ce în tur evoluase
sub comanda lui Gane. Între timp, divizionara secundă caută și un
antrenor responsabil cu pregătirea portarilor.

„Bodea e un antrenor tânăr, ambițios și va semna
contractul în perioada următoare. Va fi prezent pe 4 iulie, la
Severin, la reunirea lotului”
, a spus președintele
Gheorghe Frățică.

Și lotul va suferi numeroase modificări în această vară, mai
mulți jucători urmând să fie disponibilizați. Pe lista de achiziții
se află și foștii jucători de la FC Drobeta, Hugo Moutinho
(Oriental Lisabona), Dan Ignat (CF Brăila) și Cristian Poiană
(Pandurii II Tg. Jiu), în timp ce Alin Vigariu ar putea ajunge la
Alro Slatina.

Nemulțumiți de locul 10 ocupat de Gaz Metan CFR, reprezentanții
clubului preluat în iarnă de Primăria Severin au renunțat după
încheierea campionatului la antrenorii Ionel „Jerry” Gane și Ionuț
Pătrană.

Bodea a pregătit ultima dată FCM Târgu Mureș, dar spre finalul
sezonului 2009-2010 a fost demis din funcție, deoarece se depărtase
de locul secund. Echipa a fost promovată în Liga I de Adrian
Falub.

Cosmin Bodea n-a mai antrenat de un an, dar speră să facă
performanță la malul Dunării.

Pe lista oficialilor olteni s-au mai aflat Ilie Stan și Liviu
Ciobotariu.

articol scris de Mircea
OGLINDOIU

13 Jun. 2011, 20:53 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă